SILDENAFIL ADAMED 50 mg
Prospect
1. Ce este Sildenafil Adamed și pentru ce se utilizează
Sildenafil Adamed conține substanța activă sildenafil, care aparține unei clase de medicamente numite inhibitori ai fosfodiesterazei de tip 5 (PDE5). Acesta acţionează prin relaxarea vaselor de sânge de la nivelul penisului, favorizând circulaţia sângelui în penis atunci când există un stimul sexual. Sildenafil Adamed vă ajută să obţineţi o erecţie doar dacă sunteți stimulat sexual.
Sildenafil Adamed este un tratament destinat bărbaților adulți cu disfuncţie erectilă, cunoscută uneori şi sub denumirea de impotenţă. Acest lucru se întâmplă în momentul când un bărbat nu poate sau poate cu dificultate, să susţină erecţia penisului în cadrul activităţii sexuale.
2. Ce trebuie să știți înainte să luați Sildenafil Adamed
Nu luați Sildenafil Adamed
- Dacă sunteți alergic la sildenafil sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6).
- Dacă luaţi medicamente numite nitraţi, deoarece utilizarea concomitentă a acestor medicamente poate duce la o scădere periculoasă a tensiunii arteriale. Spuneți medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre aceste medicamente care adeseori sunt administrate pentru ameliorarea anginei pectorale (sau “durerii în piept”). Dacă nu sunteţi sigur, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Dacă utilizaţi oricare dintre medicamentele cunoscute ca donori de oxid nitric (“nitriți”), cum este nitritul de amil, deoarece această administrare concomitentă poate duce la o scădere periculoasă a tensiunii arteriale.
- Dacă luați riociguat. Acest medicament este utilizat pentru tratarea hipertensiunii arteriale pulmonare (adică presiune crescută a sângelui la nivelul plămânilor) și hipertensiunii pulmonare tromboembolice cronice (adică presiune crescută a sângelui la nivelul plămânilor secundară obstrucției cauzate de cheagurile de sânge). S-a dovedit că inhibitorii de PDE5, cum este sildenafil, cresc efectul hipotensor al acestui medicament. Dacă luați riociguat sau nu sunteți sigur de acest lucru, spuneți medicului dumneavoastră.
- Dacă aveţi probleme severe la inimă sau ficat.
- Dacă aţi avut recent un accident vascular cerebral sau un infarct miocardic sau aveţi tensiune arterială mică.
- Dacă aveţi anumite boli rare moștenite la nivelul ochilor (cum este retinita pigmentară).
- Dacă aţi avut vreodată pierdere a vederii din cauza neuropatiei optice anterioare ischemice non-arteritice (NAION).
Atenționări și precauții
Înainte să luați sildenafil, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale:
- Dacă aveţi siclemie (o anomalie a globulelor roşii din sânge), leucemie (cancer al celulelor din sânge), mielom multiplu (cancer al măduvei osoase).
- Dacă aveţi o deformare a penisului sau Boala Peyronie.
- Dacă aveţi probleme cu inima. Medicul dumneavoastră trebuie să examineze atent dacă inima dumneavoastră poate suporta efortul suplimentar necesar actului sexual.
- Dacă aveţi ulcer al stomacului sau probleme de sângerare (cum este hemofilia).
- Dacă prezentaţi o scădere bruscă a acuităţii vizuale, întrerupeţi administrarea acestui medicament şi contactaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră.
Nu trebuie să utilizaţi Sildenafil Adamed împreună cu alte tratamente cu administrare orală sau locală pentru disfuncţia erectilă.
Nu trebuie să utilizaţi Sildenafil Adamed împreună cu tratamente pentru hipertensiune arterială pulmonară (HAP) care conțin sildenafil sau oricare alt inhibitor al PDE5.
Nu ar trebui să luați Sildenafil Adamed dacă nu aveți disfuncție erectilă.
Nu trebuie să luați Sildenafil Adamed dacă sunteți femeie.
Precauţii speciale pentru pacienţi cu probleme la rinichi sau ficat
Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă aveţi boli ale rinichilor sau ficatului. Medicul dumneavoastră poate decide administrarea unei doze mai scăzute.
Copii și adolescenți
Sildenafil Adamed nu trebuie administrat la persoane cu vârsta sub 18 ani.
Sildenafil Adamed împreună cu alte medicamente
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente.
Sildenafil Adamed comprimate poate interacţiona cu unele medicamente, mai ales acelea utilizate pentru tratamentul durerilor în piept. În cazul unei situaţii de urgenţă trebuie să spuneţi medicului dumneavostră, farmacistului sau asistentei că aţi luat Sildenafil Adamed şi când aţi luat. Nu luaţi alte medicamente concomitent cu sildenafil, cu excepția cazului în care medicul dumneavoastră v-a spus că o puteţi face.
Nu trebuie să luaţi Sildenafil Adamed dacă luaţi medicamente numite nitraţi, deoarece administrare concomitentă cu acestea poate determina o scădere periculoasă a tensiunii arteriale. Spuneţi întotdeauna medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale dacă luaţi oricare din aceste medicamente, utilizate în general pentru tratarea anginei pectorale (sau “durerii în piept”).
Nu trebuie să luaţi Sildenafil Adamed dacă utilizaţi oricare dintre medicamentele cunoscute sub numele de donori de oxid nitric, cum este nitritul de amil (adesea utilizat pentru a spori plăcerea sexuală), deoarece această utilizare concomitentă poate duce, de asemenea, la o scădere periculoasă a tensiunii arteriale.
Spuneți medicului sau farmacistului dumneavoastră dacă deja luați riociguat.
Dacă luați medicamente cunoscute sub numele de inhibitori de protează, de exemplu, pentru tratamentul infecţiei cu HIV, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă recomande să începeţi administrarea cu cea mai mică doză de sildenafil (25 mg).
Unii pacienţi aflați în tratament cu alfa-blocante pentru tratarea tensiunii arteriale crescute sau pentru prostată mărită, pot prezenta ameţeală sau stare de confuzie, ca urmare a scăderii tensiunii arteriale care apare atunci când se așează sau se ridică în picioare repede. Unii pacienţi au avut aceste manifestări când au luat Sildenafil Adamed împreună cu medicamente alfa-blocante. Acest lucru este cel mai probabil să se întâmple în decurs de 4 ore de la administrarea de Sildenafil Adamed. Pentru a reduce probabilitatea de apariţie a acestor simptome, trebuie să vă aflați în tratament cu o doză zilnică constantă de alfa-blocant, înainte de a începe să luați Sildenafil Adamed. Medicul dumneavoastră vă poate recomanda să începeţi tratamentul cu o doză mai mică (25 mg).
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați medicamente care conțin sacubitril/valsartan, utilizate pentru tratamentul insuficienței cardiace.
Sildenafil Adamed împreună cu alimente, băuturi și alcool
Sildenafil Adamed poate fi administrat cu sau fără alimente. Totuşi, este posibil să constatați că durează mai mult timp până când apare efectul sildenafil dacă îl luaţi în timpul unei mese consistente.
Consumul de băuturi alcoolice vă poate afecta temporar capacitatea de a obţine o erecţie. Pentru a obține efectul maxim în urma administrării medicamentului, sunteți sfătuit să nu consumaţi cantităţi excesive de băuturi alcoolice înainte de a lua Sildenafil Adamed.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea
Sildenafil Adamed nu este destinat utilizării de către femei.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor
Sildenafil Adamed poate provoca ameţeli sau tulburări de vedere. Trebuie să stiți cum reacţionaţi la administrarea de Sildenafil Adamed înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Sildenafil Adamed conține lactoză
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, cum este lactoza, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a utiliza Sildenafil Adamed.
Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic „nu conține sodiu”.
3. Cum să luați Sildenafil Adamed
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Doza recomandată de start este de 50 mg.
Nu trebuie să utilizaţi Sildenafil Adamed mai mult de o dată pe zi.
Nu utilizaţi comprimatele filmate Sildenafil Adamed în combinaţie cu Viagra sau alte medicamente care conţin sildenafil.
Trebuie să utilizaţi Sildenafil Adamed cu aproximativ o oră înainte de momentul în care intenţionaţi să aveţi un contact sexual. Înghiţiţi comprimatul în întregime, cu un pahar cu apă. Dacă simțiți că efectul este prea puternic sau prea slab, spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului. Sildenafil Adamed vă va ajuta să aveţi o erecţie doar în contextul unei stimulări sexuale. Dacă nu sunteţi stimulat sexual, nu veţi obţine o erecţie. Timpul necesar pentru ca Sildenafil Adamed să acţioneze diferă de la persoană la persoană, dar în mod obişnuit este între o jumătate de oră şi o oră. Efectul Sildenafil Adamed poate fi întârziat dacă îl luaţi în timpul unei mese consistente.
Dacă Sildenafil Adamed nu vă ajută să obţineţi o erecţie sau dacă erecţia obținută nu se menține suficient de mult timp pentru a permite finalizarea actului sexual, trebuie să vă adresați medicului dumneavoastră.
Dacă luați mai mult Sildenafil Adamed decât trebuie
Puteţi prezenta o creştere a severităţii şi a frecvenţei reacţiilor adverse. Administrarea unor doze mai mari de 100 mg nu duce la creşterea eficacităţii.
Nu trebuie să luaţi mai multe comprimate decât v-a recomandat medicul dumneavoastră.
Dacă aţi luat mai multe comprimate decât trebuia, adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
4. Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Reacţiile adverse raportate în asociere cu utilizarea Sildenafil Adamed sunt în general uşoare până la moderate şi au o durată scurtă.
Dacă prezentați oricare dintre următoarele reacții adverse grave, încetați să luați Sildenafil Adamed și solicitați imediat asistență medicală:
- Reacție alergică - apare mai puţin frecvent (poate afecta până la 1 din 100 persoane) Simptomele includ respiraţie şuierătoare apărută brusc, dificultăți la respirație sau amețeală, umflare a pleoapelor, feței, buzelor sau gâtului.
- Dureri în piept - apar mai puțin frecvent
Dacă apar în timpul sau după actul sexual:
- stați în poziție semișezândă și încercați să vă relaxați;
- nu utilizați nitrați pentru a vă trata durerile în piept.
- Erecții prelungite și uneori dureroase – acestea apar rar (pot afecta până la 1 din 1 000 persoane) Dacă aveți o erecție care durează timp de mai mult de 4 ore, trebuie să vă contactați imediat medicul.
- Scădere sau pierdere bruscă a vederii – aceasta apare rar
- Reacții severe la nivelul pielii - acestea apar rar
Simptomele pot include exfoliere severă și umflare a pielii, vezicule în gură, pe organele genitale şi în jurul ochilor, febră.
- Convulsii sau crize convulsive - acestea apar rar
Alte reacții adverse:
Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane): dureri de cap.
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): greață, înroșire a feţei, bufeuri (simptomele includ o senzație bruscă de căldură în partea superioară a corpului), indigestie, senzație de accentuare a culorilor, înceţoşare a vederii, tulburări de vedere, nas înfundat şi ameţeală.
Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane): vărsături, erupţii trecătoare pe piele, iritaţie a ochilor, ochi injectați/ochi roşii, dureri de ochi, percepere a unor sclipiri de lumină, percepere de imagini strălucitoare, sensibilitate la lumină, lăcrimare a ochilor, bătăi puternice ale inimii, bătăi rapide ale inimii, tensiune arterială mare, tensiune arterială mică, dureri musculare, somnolenţă, reducere a sensibilităţii tactile, vertij, zgomote în urechi, senzaţie de gură uscată, sinusuri blocate sau înfundate, inflamare a mucoasei nazale (simptomele includ secreții nazale, strănut și nas înfundat), durere la nivelul abdomenului superior, boală de reflux gastro-esofagian (simptomele includ arsuri la stomac), prezență de sânge în urină, dureri la nivelul brațelor sau picioarelor, sângerări nazale, senzație de căldură şi senzaţie de oboseală.
Rare (pot afecta până la 1 din 1 000 persoane): leșin, accident vascular cerebral, infarct miocardic, bătăi neregulate ale inimii, reducere temporară a circulaţiei sângelui în unele zone ale creierului, senzație de conctricție la nivelul gâtului, gură amorțită, sângerare în partea din spate a ochiului, vedere dublă, reducere a acuității vizuale, senzație anormală în ochi, umflare a ochilor sau a pleoapelor, vederea unor mici particule sau pete, perceperea unor halouri în jurul luminilor, dilatare a pupilelor, modificări ale culorii albului ochilor, sângerări la nivelul penisului, prezență de sânge în spermă, uscăciune a mucoasei nazale, umflare a suprafeței interioare a nasului, stare de iritabilitate și scădere sau pierdere bruscă a auzului.
În cadrul experienței după punerea pe piață, au fost raportate rar cazuri de angină instabilă (o afecțiune a inimii) și moarte subită. De menționat că majoritatea bărbaţilor, dar nu toţi, care au prezentat aceste reacţii adverse, aveau afecțiuni ale inimii înaintea administrării acestui medicament. Nu se poate stabili dacă aceste evenimente au fost legate direct de utilizarea Sildenafil Adamed.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro
Website: www.anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Sildenafil Adamed
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.
Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
MEDICAMENTELE EXPIRATE ȘI/SAU NEUTILIZATE TREBUIE RETURNATE LA SPITALE PUBLICE SAU PRIVATE.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conținutul ambalajului și alte informații
Ce conține Sildenafil Adamed
- Substanța activă este sildenafil. Fiecare comprimat filmat conține sildenafil 50 mg (sub formă de citrat).
- Celelalte componente sunt:
- Nucleu: celuloză microcristalină, hidrogenofosfat de calciu (anhidru), croscarmeloză sodică, stearat de magneziu.
- Film: hipromeloză, dioxid de titan (E171), lactoză monohidrat, triacetină, indigo carmin (E132).
Cum arată Sildenafil Adamed și conținutul ambalajului
Comprimatele filmate de Sildenafil Adamed sunt rotunde, biconvexe, de culoare albastră, marcate cu „50” pe o față și cu un diametru de aproximativ 10 mm. Comprimatele sunt ambalate în blistere care conțin 2, 4 sau 8 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul
Deținătorul autorizației de punere pe piață
Adamed Pharma S.A.
Pieńków, ul. M. Adamkiewicza 6A
05-152 Czosnów
Polonia
Fabricantul
Adamed Pharma S.A. ul. Marszałka Józefa Piłsudskiego 5
Pabianice, 95-200
Polonia
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
Belgia Sildenafil Adamed 50 mg filmomhulde tabletten
Bulgaria Силденафил Адамед 50 mg, филмирани таблетки
Finlanda Sildenafil Adamed
Letonia Sildenafil APC Pharmlog apvalkotās tabletes
Portugalia Sildenafil Adamed
Republica Cehă Sildenafil Adamed
România Sildenafil Adamed 50 mg comprimate filmate
Slovacia Sildenafil Adamed
Suedia Sildenafil Adamed
Ţările de Jos Sildenafil Adamed 50 mg filmomhulde tabletten