PROCLORPERAZINA TIS 25 mg (vezi A04ADN1)
Prospect
3. Cum să utilizaţi PROCLORPERAZINĂ TIS , supozitoare
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza recomandată este:
Adulţi
- ca antiemetic: doza recomandată este de 5 - 10 mg proclorperazină de 2-4 ori pe zi;
- pentru tratamentul vertijului: doza recomandată este de 15 - 30 mg proclorperazină pe zi fracţionat în mai multe prize;
- în afecţiuni psihotice: doza recomandată este de 10 mg proclorperazină de 2 ori pe zi, timp de o săptămână, apoi se creşte treptat până la 75-100 mg proclorperazină pe zi, în funcţie de răspunsul pacientului. Pentru unele categorii de pacienţi este suficientă o doză de 25 - 50 mg proclorperazină pe zi, fracţionat.
- în anxietate: doza recomandată este de 5 mg proclorperazină de 3 - 4 ori pe zi, maxim 2 săptămâni.
Copii
Doza recomandată este de 0,25 mg proclorperazină/kg de 2-3 ori pe zi. Medicamentul nu este recomandat la copii cu vârsta sub 1 an sau greutate mai mică de 10 kg.
Vârstnici
Se folosesc doze iniţial mai mici, care se cresc treptat în funcţie de necesităţi şi toleranţă; nu se va depăşi doza de 40 mg proclorperazină/kg şi zi.
Dacă utilizaţi mai mult PROCLORPERAZINĂ TIS , supozitoare decât trebuie
Supradozajul se manifestă printr-un sindrom parkinsonian şi comă.
Se recomandă tratament simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale. Funcţia cardiovasculară se monitorizează timp de 5 zile. Se tratează eventualele aritmii şi hipotensiunea arterială. În caz de convulsii se va administra diazepam.
În cazul tulburărilor extrapiramidale se poate administra trihexifenidil.
Dializa fenotiazinelor nu este eficientă.
Dacă uitaţi să utilizaţi PROCLORPERAZINĂ TIS, supozitoare
Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
În condiţiile utilizării unor doze mici, pe termen scurt, cum este cazul indicaţiei ca antiemetic, proclorperazina determină reacţii adverse minore (specifice fenotiazinelor): obstrucţie nazală, uscăciunea gurii şi alte fenomene atropinice, sedare şi somnolenţă, uşoare tulburări extrapiramidale, hipotensiune ortostatică, întârzierea ejacularii.
În condiţiile utilizării unor doze mari şi pe termen lung, cum este în cazul utilizării ca antipsihotic, substanţa determină reacţii adverse numeroase, uneori grave la nivelul unor organe şi sisteme:
- Tulburări hepatobiliare: icter, obişnuit reversibil (frecvenţă foarte redusă, specific fenotiazinelor),
semnul premonitoriu este atac brusc de febră la 1 -3 săptămâni de tratament; icterul este de tip obstructiv, frecvent este asociat cu eozinofilie care confirmă natura alergică a reacţiei adverse;
- Tulburări cardiace: frecvent hipotensiune arterială (obişnuit cu caracter postural), apare mai ales la bătrâni şi hipovolemici, în cazul administrării i.m., aritmii (atriale, tahicardie, fibrilaţie ventriculară). În cazul preexistenţei afecţiunilor cardiace, la vârstnici, în caz de hipokaliemie sau în cazul asocierii cu antidepresive triciclice pacientul este predispus la modificări ECG (prelungirea intervalelor QT, subdenivelarea undei U şi T), obişnuit benigne; la pacienţii susceptibili, pot apare posibile deprimări respiratorii.
- Tulburări hematologice: leucopenie uşoară, până la 30% din cazuri. În cazul unui tratament prelungit cu doze mari, poate apare agranulocitoză (rar), independentă de doză. În cazul apariţiei unei infecţii inexplicabile sau a febrei este necesară o rapidă investigare hematologică.
- Tulburări ale sistemului nervos: distonii sau dischinezii acute, obişnuit tranzitorii, apar frecvent la copii sau la adulţii tineri, după 3-4 zile de tratament sau la creşterea dozelor; în cazul dozelor iniţiale mari poate apare acatisie caracteristică. La adulţi şi vârstnici frecvent apar manifestări de parkinsonism, după săptămăni sau luni de tratament şi se manifestă prin tremor, rigiditate, akinezie sau alte simptome specifice parkinonismului; acatisie tardivă apare în mod frecvent (dar nu obligatoriu) în cazul tratamentului prelungit cu doze mari. Se recomandă pe cât posibil utilizarea unor doze mici.
- Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat: sensibilizarea de contact poate duce la complicaţii grave, acestea sunt însă rare; tratamentul cu fenotiazine poate determina diferite tipuri de urticarie. În cazul dozelor mari, expunerea în locuri luminate sau direct la lumină solară, determină fotosensibilizare.
- Tulburări endocrine: hiperprolactinemie, galactoree, ginecomastie, amenoree şi impotenţă.
Poate apare un sindrom neuroleptic malign care se manifestă prin hipertermie, rigiditate, tulburări vegetative şi de conştienţă.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe website-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Cum se păstrează PROCLORPERAZINĂ TIS,supozitoare
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine PROCLORPERAZINĂ TIS,supozitoare
Procloperazină Sintofarm 5 mg
Fiecare supozitor conţine proclorperazină 5 mg sub formă de maleat de proclorperazină 8,1 mg şi excipienţi: gliceride de semisinteză, parafină lichidă, dioxid de siliciu coloidal anhidru
PROCLORPERAZINĂ TIS 25 mg
Fiecare supozitor conţine proclorperazină 25 mg sub formă de maleat de proclorperazină 40,52 mg şi excipienţi: gliceride de semisinteză, parafină lichidă, dioxid de siliciu coloidal anhidru.
Cum arată PROCLORPERAZINĂ TIS, supozitoare şi conţinutul ambalajului
Cutie cu două folii din PVC/PE a câte 3 supozitoare.
Cutie cu două folii din PVC/PE a câte 5 supozitoare.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
TIS FARMACEUTIC S.A.
Str. Industriilor nr. 16, Sector 3, Bucureşti, România
Fabricantul
TIS FARMACEUTIC S.A.
Str. Industriilor nr. 16, Sector 3, Bucureşti, România
Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:
TIS FARMACEUTIC S.A.
Str. Industriilor nr. 16, Sector 3, Bucureşti, România
Telefon: 021 256.04.54