DUAC 10 mg/g+30 mg/g
Rezumatul caracteristicilor produsului (RCP)
- 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
- 2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
- 3. FORMĂ FARMACEUTICĂ
-
4. DATE CLINICE
- 4.1 Indicaţii terapeutice
- 4.2 Doze şi mod de administrare
- 4.3 Contraindicaţii
- 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
- 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
- 4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
- 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
- 4.8 Reacţii adverse
- 4.9 Supradozaj
- 5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
1 g de gel conţine:
clindamicină 10 mg (1 % m/m) sub formă de fosfat de clindamicină peroxid de benzoil anhidru 30 mg (3 % m/m) sub formă de peroxid de benzoil hidric
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMĂ FARMACEUTICĂ
Gel
Gel de culoare albă până la slab galbenă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel este indicat în tratamentul topic al acneei vulgare, uşoare spre moderate, în special al leziunilor inflamatorii, la adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 12 ani şi peste (vezi pct. 4.4 şi 5.1).
Se vor lua în considerare indicaţiile oficiale cu privire la utilizarea adecvată a medicamentelor antibacteriene.
4.2 Doze şi mod de administrare
Numai pentru administrare cutanată.
Doze
Adulţi şi adolescenţi (cu vârsta de 12 ani şi peste)
DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel se va aplica o dată pe zi, seara, pe întreaga zonă afectată.
Pacienţii trebuie atenţionaţi că o aplicare excesivă nu va îmbunătăţi eficacitatea, dimpotrivă, poate creşte riscul producerii de iritaţii la nivelul pielii. În cazul apariţiei unei uscăciuni excesive sau a exfolierii, frecvenţa de aplicare va trebui redusă sau aplicarea va fi întreruptă temporar (vezi pct. 4.4).
Siguranţa şi eficacitatea medicamentului DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel nu a fost studiată pentru o perioadă mai mare de 12 săptămâni în cadrul unor studii clinice asupra acneei vulgare. Tratamentul cu DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel nu trebuie să depăşească 12 săptămâni de utilizare continuă.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea medicamentului DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel nu au fost stabilite la copiii cu vârste sub 12 ani şi de aceea utilizarea DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel nu este recomandată în cadrul acestei grupe de vârstă.
Pacienţi vârstnici
Fără recomandări specifice.
Mod de administrare
DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel se va aplica în strat subţire, după spălarea uşoară cu un agent de curăţare delicat şi după uscarea completă. Dacă gelul nu penetrează cu uşurinţă pielea, înseamnă că a fost aplicată o cantitate excesivă.
Mâinile trebuie spălate după aplicare.
4.3 Contraindicaţii
DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel nu trebuie administrat pacienţilor cu hipersensibilitate cunoscută la:
- clindamicină
- lincomicină
- peroxid de benzoil
- oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Se va evita contactul cu cavitatea bucală, cu ochii, buzele şi cu alte mucoase sau zone cu piele iritată sau care prezintă leziuni. Aplicarea în zonele sensibile ale pielii se va realiza cu atenţie. În caz de contact accidental, se va clăti cu apă din abundenţă.
DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel trebuie utilizat cu atenţie în cazul pacienţilor care au antecedente medicale de enterită regională sau colită ulcerativă sau antecedente medicale de colită asociată administrării de antibiotice.
DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel va fi utilizat cu atenţie în cazul pacienţilor atopici, la care se poate produce o uscăciune suplimentară a pielii.
În cursul primelor săptămâni de tratament la majoritatea pacienţilor se va înregistra o creştere în exfolierea şi înroşirea pielii. În funcţie de gravitatea acestor reacţii adverse, pacienţii pot utiliza un agent hidratant non-comedogenic, pot reduce temporar frecvenţa aplicării DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel sau pot întrerupe temporar utilizarea; cu toate acestea, nu s-a stabilit eficacitatea aplicării mai rare de o dată pe zi a medicamentului.
Terapia topică concomitentă cu agenţi anti-acneici va fi utilizată cu atenţie, datorită unei posibile cumulări a reacţiilor iritative, care uneori poate fi gravă, în special în cazul utilizării de agenţi de exfoliere, descuamare sau abrazivi.
În cazul producerii unei iritaţii locale grave (de exemplu, eritem grav, uscăciune şi mâncărime gravă, senzaţie gravă de usturime/arsură), utilizarea medicamentului DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel trebuie întreruptă.
Deoarece peroxidul de benzoil poate produce o sensibilizare crescută la lumina solară, lămpile solare nu vor fi folosite, iar expunerea deliberată sau prelungită la lumina solară va trebui evitată sau minimizată. În situaţia în care expunerea la lumina solară puternică nu poate fi evitată, pacienţii trebuie sfătuiţi să utilizeze produse de protecţie solară şi să poarte articole de îmbrăcăminte protectoare.
Dacă un pacient prezintă arsuri solare, acestea vor trebui vindecate înaintea utilizării DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel.
În cazul în care pacientul prezintă stări diareice prelungite sau semnificative sau dacă suferă de crampe abdominale, tratamentul cu DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel trebuie întrerupt imediat, deoarece simptomele pot indica dezvoltarea unei colite asociate cu administrarea de antibiotice. Se vor folosi metode de diagnosticare adecvate, cum sunt stabilirea prezenţei bacteriei Clostridium difficile şi a toxinelor şi, dacă este necesar, se va realiza o colonoscopie şi vor fi avute în vedere opţiuni de tratare a colitei.
Medicamentul poate decolora părul şi materialele colorate sau vopsite. Se va evita contactul cu părul, materialele, articolele de mobilă şi covoarele.
Rezistenţa la clindamicină
Este mai probabil ca pacienţii cu antecedente medicale recente de utilizare sistemică sau topică de clindamicină sau de eritromicină să prezinte atât floră de Propionibacterium acnes preexistentă şi rezistentă la medicamentele anti-microbiene, cât şi floră simbiotică (vezi pct. 5.1).
Rezistenţă încrucişată
Rezistenţa încrucişată poate apărea în cazul altor antibiotice, cum sunt lincomicina şi eritromicina, în cazul utilizării monoterapiei antibiotice (vezi pct. 4.5).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Nu au fost realizate studii formale de interacţiune medicament-medicament cu DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel.
Utilizarea concomitentă a antibioticelor de uz topic, a săpunurilor si a produselor de curăţare de uz topic pe bază de substanţe medicamentoase sau abrazive, a săpunurilor sau produselor cosmetice care produc un efect puternic de uscare, precum şi a produselor cu concentraţii ridicate de alcool şi/sau substanţe astringente trebuie făcută cu precauţie deoarece pot apărea efecte iritante cumulative.
DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel nu se va utiliza în combinaţie cu medicamentele ce conţin eritromicină, din cauza posibilului antagonism faţă de componentul clindamicină.
S-a demonstrat că clindamicina are proprietăţi blocante neuromusculare, care pot intensifica acţiunea altor agenţi blocanţi neuromusculari. De aceea se recomandă atenţie la utilizarea concomitentă.
Se va evita aplicarea de DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel concomitent cu tretinoină, izotretinoină şi tazaroten, deoarece peroxidul de benzoil poate reduce eficacitatea acestora şi creşte gradul de iritaţie. În cazul în care este necesar un tratament combinat, medicamentele vor fi aplicate în momente diferite ale zilei (de exemplu, unul dimineaţa, iar celălalt seara).
Utilizarea de preparate topice cu conţinut de peroxid de benzoil în acelaşi timp cu produsele topice cu conţinut de sulfonamidă poate produce schimbarea temporară a culorii pielii şi a părului de la nivelul feţei (galben/portocaliu).
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Nu există date adecvate privind utilizarea medicamentului DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel în cazul gravidelor. Nu au fost realizate studii cu privire la reproducere/dezvoltare la animale privind efectele medicamentului DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel sau ale peroxidului de benzoil. Există date limitate privind utilizarea separată a clindamicinei sau a peroxidului de benzoil în cazul gravidelor. Datele înregistrate de la un număr limitat de femei gravide expuse la clindamicină în primul trimestru nu indică apariţia de reacţii adverse la clindamicină în ceea ce priveşte sarcina sau sănătatea fătului/nou-născutului.
Studiile cu privire la reproducere efectuate la şobolani şi şoareci, realizate prin utilizarea de doze subcutanate şi orale de clindamicină au demonstrat că clindamicina nu a avut efecte negative asupra fertilităţii şi nu a dăunat dezvoltării fetale.
Nu a fost stabilită siguranţa administrării de DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel pe durata gestaţiei umane. De aceea, DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel va fi prescris femeilor gravide numai după ce medicul curant a realizat o evaluare atentă a raportului beneficiu/risc.
Alăptarea
Nu a fost studiată utilizarea medicamentului DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel pe perioada alăptării. Absorbţia percutană a clindamicinei şi a peroxidului de benzoil este redusă, însă nu se cunoaşte dacă clindamicina sau peroxidul de benzoil sunt excretate în laptele matern uman ca urmare a utilizării DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel. S-a raportat că administrarea orală şi parenterală de clindamicină a produs apariţia clindamicinei în laptele matern. Din aceste motive, DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel trebuie utilizat pe perioada alăptării numai dacă beneficiul aşteptat justifică riscul potenţial faţă de sugar.
Pentru a evita ingerarea accidentală de către sugar în cazul utilizării pe perioada lactaţiei, DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel nu trebuie aplicat pe zona sânului.
Fertilitatea
Nu există date asupra efectului medicamentului DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel asupra fertilităţii umane.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu sunt relevante
4.8 Reacţii adverse
Mai jos sunt enumerate reacţiile adverse la medicament (RAM) pentru DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel ca şi combinaţie şi incluzând RAM adiţionale care au fost raportate pentru fiecare dintre substanţele active topice, peroxidul de benzoil sau clindamicina şi care au apărut fie pe durata studiilor clinice sau care au fost raportate spontan. Reacţiile adverse la medicament sunt clasificate conform bazei de date MedDRA pe aparate, sisteme şi organe şi conform frecvenţei. Frecvenţele sunt definite ca: foarte frecvente (≥1/10); frecvente ( ≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100) şi cu frecvenţă necunoscută (care nu pot fi estimate din datele disponibile).
1 La locul de aplicare.2Pe baza raportărilor după punerea pe piată a medicamentului de uz topic
| Clasificare MedDRA pe aparate, sisteme şi organe | Foarte frecvente | Frecvente | Mai puţin frecvente3 | Frecvenţă necunoscută2 |
|---|---|---|---|---|
| Tulburări ale sistemului imunitar | Reacţii alergice inclusiv hipersensibilitat e şi anafilaxie | |||
| Tulburări ale sistemului nervos | Cefalee4 | Parestezie1 | ||
| Tulburări gastrointestinale | Colită (inclusiv colită pseudomembran oasă), diaree hemoragică, diaree, dureri abdominale | |||
| Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat1 | Prurit, senzaţie de arsură, uscăciune, eritem, exfoliere (Raportate de obicei de gravitate „redusă”. Frecvenţa face referire la datele obţinute în cadrul evaluărilor de tolerabilitate solicitate pe parcursul studiului clinic) | Dermatită, reacţie de fotosensibilitate | Erupţie cutanată eritematoas ă, agravare a acneei | Urticarie |
| Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare | Durere la locul de administrare4 | Reacţii la locul de administrare, inclusiv decolorări ale pielii |
clindamicină 10 mg/g + peroxid de benzoil 50 mg/g gel. Deoarece aceste raportări provin de la o populaţie de mărime incertă şi sunt supuse unor factori de confuzie, nu este posibilă estimarea corectă a frecvenţei acestora, cu toate acestea reacţiile sistemice sunt arareori prezente. 3Raportate în cadrul studiilor clinice efectuate cu medicamentul de uz topic clindamicină 10 mg/g + peroxid de benzoil 50 mg/g gel. 4Raportate în cadrul studiilor clinice efectuate cu clindamicină de uz topic 10 mg/g spumă.
Tolerabilitate locală
Pe durata studiului clinic pivot cu DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel, pacienţii au fost evaluaţi în legătură cu semnele locale cutanate şi simptomele de eritem, uscăciune, exfoliere, mâncărime şi arsură/usturime. Procentul de pacienţi care au prezentat simptome înaintea începerii tratamentului, pe parcursul tratamentului şi la săptămâna 12 este prezentat în următoarele două tabele:
Procentul de subiecţi din grupul DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel (N=327) care au prezentat simptome de arsuri/usturime şi mâncărime (evaluare realizată de către pacient)
| Înainte de tratament (vizita iniţială) | Maximum pe parcursul tratamentului | La finalul tratamentului (săpt. 12) | |||||||
| Uşoare | Moder ate | Puterni ce | Uşoare | Modera te | Puterni ce | Uşoare | Modera te | Puterni ce | |
| Arsuri / usturime | 15% | 4% | 0 | 20% | 6% | 1% | 8% | 2% | <1% |
| Mâncări me | 28% | 6% | 1% | 29% | 9% | 1% | 17% | 2% | 0 |
Procentul de subiecţi din grupul DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel (N=327) care au prezentat simptome de uscăciune, eritem şi exfoliere (evaluare realizată de către investigator)
| Înainte de tratament (vizita iniţială) | Maximum pe parcursul tratamentului | La finalul tratamentului (săpt. 12) | ||||||||||
| Uş oar e | Redu se | Moder ate | Grave | Uşo are | Redu se | Mod erate | Grav e | Uşoa re | Red use | Mo dera te | Grave | |
| Uscăciun e | 15 % | 2% | 1% | 0 | 24% | 7% | 2% | 0 | 9% | 1% | 1% | 0 |
| Eritem | 19 % | 11% | 5% | 0 | 26% | 13% | 5% | <1% | 19% | 4% | 2% | 0 |
| Exfoliere | 10 % | 2% | 0 | 0 | 17% | 3% | 1% | 0 | 4% | <1 % | 0 | 0 |
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478-RO e-mail: adr@anm.ro
Website: www.anm.ro
4.9 Supradozaj
O aplicare excesivă de DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel poate avea ca rezultat o iritaţie gravă. În acest caz, se recomandă întreruperea utilizării până la vindecarea pielii.
Peroxidul de benzoil cu aplicare topică nu se absoarbe de obicei în cantităţi suficiente pentru a putea produce efecte sistemice.
Aplicarea topică excesivă de clindamicină poate avea ca rezultat absorbţia unor cantităţi suficiente pentru producerea de efecte sistemice.
În cazul ingerării accidentale a Duac 10 mg/g + 30 mg/g gel, pot apărea reacţii adverse gastrointestinale similare cu cele produse de administrarea sistemică a clindamicinei.
Pentru reducerea iritaţiei cauzată de aplicarea topică excesivă se recomandă măsuri simptomatice adecvate.
Ingerarea accidentală va fi gestionată clinic sau conform indicaţiilor Centrului Naţional pentru Otrăviri în zonele unde acesta este disponibil.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Clindamicină, combinaţii
Cod ATC: D10AF51
Clindamicina este un antibiotic din grupa lincosamidelor cu acţiune bacteriostatică împotriva bacteriilor aerobe Gram-pozitiv şi a unei game largi de bacterii anaerobe. Lincosamidele de tipul clindamicinei se leagă de subunitatea 23S a ribozomului bacterian şi inhibă stadiile timpurii ale sintezei de proteine. Acţiunea clindamicinei este predominant bacteriostatică, deşi concentraţiile ridicate pot avea un efect uşor bactericid împotriva tulpinilor sensibile.
Deşi clindamicina fosfat este inactivă in vitro, hidroliza rapidă in vivo converteşte acest compus în clindamicina cu activitate antibacteriană. Activitatea clindamicinei a fost demonstrată clinic la comedoane ale pacienţilor cu acnee la concentraţii suficiente pentru a fi activă împotriva majorităţii tulpinilor de Propionibacterium acnes. In vitro, clindamicina inhibă toate culturile de Propionibacterium acnes testate (CMI 0,4 mcg/ml). Ca urmare a aplicării clindamicinei, concentraţia acizilor graşi liberi de la suprafaţa pielii a scăzut de la aproximativ 14% la 2%.
Peroxidul de benzoil este uşor keratolitic, acţionând împotriva comedoanelor în cadrul tuturor stadiilor acestora de dezvoltare. Este un agent oxidant cu activitate bactericidă împotriva Propionibacterium acnes, microorganismul implicat în apariţia acneei vulgare. În plus, are şi acţiune sebostatică, contracarând producţia excesivă de sebum asociată acneei.
DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel conţine o combinaţie de proprietăţi uşor keratolitice şi antibacteriene care acţionează în special împotriva leziunilor inflamate de acnee vulgară uşoară până la moderată.
În cazul speciilor selectate, prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia din punct de vedere geografic şi cu timpul. Sunt de dorit informaţii locale privind rezistenţa, în special la tratarea infecţiilor grave.
S-a demonstrat că includerea peroxidului de benzoil în clindamicină 10 mg/g + peroxid de benzoil 50 mg/g gel duce la reducerea potenţialului de apariţie a microorganismelor rezistente la clindamicină. Acest lucru nu a fost studiat în cazul medicamentului DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel.
Prezenţa ambelor ingrediente active într-un produs este mai convenabilă şi asigură complianţa pacientului.
Eficacitatea şi siguranţa clinică
Siguranţa şi eficacitatea DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel cu aplicare unică zilnică au fost evaluate în cadrul unui studiu multi-centric randomizat, dublu-orb, de fază III şi cu durata de 12 săptămâni asupra a 1315 subiecţi cu acnee vulgară, cu vârste cuprinse între 12 şi 45 de ani. DUAC 10 mg/g + 30 mg/g gel a fost comparat cu clindamicină 1 % în vehicul gel, peroxid de benzoil 3 % în vehicul gel, şi cu vehiculul gel singur.
Mărimea eficacităţii primare asupra gravităţii acneei a fost evaluată folosind metoda de numărare a leziunilor şi scala cu 6 puncte de evaluare globală statică a investigatorului (ISGA). Scala de evaluare ISGA utilizată în cadrul studiului clinic a măsurat după cum urmează:
| Grad / Scor Descriere | |
|---|---|
| 0 | Piele curată, lipsită de leziuni inflamatorii sau non-inflamatorii. |
| 1 | Aproape curată: rare leziuni non-inflamatorii prezente, doar cu papule rare. |
| 2 | Gravitate uşoară: mai mare decât Gradul 1, unele leziuni non-inflamatorii cu nu mai |
| mult de câteva leziuni inflamatorii (numai papule/pustule, fără leziuni nodulare). | |
| 3 | Gravitate moderată: mai mare decât Gradul 2, multe leziuni non-inflamatorii şi cu |
| câteva posibile leziuni inflamatorii, însă nu mai mult de 1 leziune nodulară de mici | |
| dimensiuni. | |
| 4 | Grav: mai mare decât Gradul 3, până la multe leziuni non-inflamatorii şi inflamatorii, |
| însă nu mai mult de câteva leziuni nodulare. | |
| 5 | Foarte grav: multe leziuni non-inflamatorii şi inflamatorii şi mai mult de câteva |
| leziuni nodulare. Pot exista leziuni chistice. | |
| Vârsta medie a subiecţilor a fost de 20,4 ani şi 60 % au fost de sex feminin, iar 79 % din rasa albă | |
| caucaziană. La vizita iniţială, numărul mediu al leziunilor acneice per subiect a fost de 72 de leziuni în | |
| total, cu 45,3 leziuni non-inflamatorii şi 26,6 leziuni inflamatorii. Majoritatea subiecţilor (62 %) au fost | |
| incluşi cu un rezultat ISGA la vizita iniţială de 3 (interval între 2 şi 4). Rezultatele eficacităţii la săptămâna | |
| 12 sunt prezentate în tabelul de mai jos. | |
| Rezultatele privind eficacitatea la săptămâna 12 | |
| DUAC Peroxid de | |
| 10 mg/g + Clindamicină benzoil 3% | |
| 30 mg/g gel 1% gel gel Vehicul gel | |
| (N=327) (N=328) (N=328) (N=332) Leziuni inflamatorii | |
| Reducere medie absolută* | |