IMODIUM 2 mg

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

IMODIUM 2 mg capsule

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare capsulă conţine clorhidrat de loperamidă 2 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 127 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Capsulă.

Capsule gelatinoase tari, mărimea 4, cu cap de culoare verde-opac și corp de culoare gri-opac, care conţin o pulbere de culoare albă.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Clorhidratul de loperamidă este indicat pentru tratamentul simptomatic al diareii acute şi cronice. La pacienţii cu ileostomie poate fi utilizat pentru a reduce numărul şi volumul scaunelor şi pentru a mări consistenţa acestora.

4.2 Doze şi mod de administrare

Adulţi şi copii cu vârsta cuprinsă între 6-17 ani

Diaree acută: doza iniţială recomandată este de 2 capsule (4 mg) pentru adulţi şi o capsulă (2 mg) pentru copii, după fiecare scaun diareic. .

Diaree cronică: doza iniţială este de 2 capsule (4 mg) pe zi pentru adulţi şi o capsulă (2 mg) pe zi pentru copii: această doză iniţială trebuie ajustată până la obţinerea a 1-2 scaune solide pe zi, rezultat la care se ajunge de obicei cu o doză de întreţinere de 1-6 capsule (2- 12 mg) pe zi.

Doza maximă recomandată pentru diareea acută şi cronică este de 8 capsule (16 mg) pe zi la adulţi: la copii, doza trebuie ajustată în funcţie de greutatea corporală (3 capsule/20 kg) dar care nu trebuie să depăşească un maxim de 8 capsule pe zi.

Mod de administrare

Capsulele pot fi înghiţite cu lichid.

Copii cu vârsta între 2 şi 5 ani

Pentru tratamentul cu clorhidrat de loperamidă la copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 6 ani se utilizează forme farmaceutice adecvate.

Există data limitate cu privire la administrarea medicamentului la copii cu vârsta sub 12 ani. Vezi pct. 4.8.

Copii cu vârsta sub 2 ani

Clorhidratul de loperamidă nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 2 ani.

Vârstnici

Nu este necesară o ajustare a dozelor pentru vârstnici.

Afectarea funcţiei renale

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu funcţie renală afectată.

Afectarea funcţiei hepatice

Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu afectare a funcţiei hepatice, clorhidratul de loperamidă trebuie utilizat cu precauţie la astfel de pacienţi datorită metabolizării reduse la primul pasaj hepatic (vezi pct. 4.4).

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la clorhidratul de loperamidă sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1. Copii cu vârsta sub 6 ani.

Imodium 2 mg, capsule nu trebuie utilizat ca tratament de bază:

• la pacienţii cu dizenterie acută, caracterizată prin scaune cu sânge şi febră mare,
• la pacienţii cu colită ulceroasă acută,
• la pacienţii cu enterocolită bacteriană produsă de microorganisme agresive, inclusiv Salmonella, Shigella şi Campylobacter,
• la pacienţii cu colită pseudomembranoasă asociată cu utilizarea antibioticelor cu spectru larg.

În general, Imodium nu trebuie utilizat când trebuie evitată inhibarea peristaltismului datorită posibilului risc de consecinţe semnificative, inclusiv ileusul, megacolonul şi megacolonul toxic. Administrarea de Imodium trebuie întreruptă prompt dacă apar constipaţie, distensie abdominală sau ileus.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Tratamentul diareii cu Imodium este numai simptomatic. Ori de câte ori poate fi determinată etiologia de bază, trebuie administrat tratamentul specific, dacă este adecvat (sau când este indicat).

La pacienţii cu diaree, în special copii, poate să apară o depresie hidro-electrolitică. În aceste cazuri, cea mai importantă măsură este admistrarea adecvată de fluide şi tratamentul electrolitic de substituţie. Clorhidratul de loperamidă nu trebuie administrat la copii cu vârsta între 2 şi 6 ani fără prescripţia sau supravegherea medicului.

În cazul diareii acute, dacă nu se observă nicio ameliorare în 48 ore de la începerea tratamentului, trebuie întreruptă administrarea clorhidratului de loperamidă şi se va reevalua schema de tratament.

În cazul pacienţilor cu SIDA trataţi cu clorhidrat de loperamidă pentru diaree, tratamentul trebuie întrerupt la primele semne de distensie abdominală. La pacienţii bolnavi de SIDA trataţi cu clorhidrat de loperamidă s-au raportat cazuri izolate de colită infecţioasă şi megacolon toxic, produs de agenţi patogeni bacterieni şi virali.

Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu afectare hepatică, clorhidratul de loperamidă trebuie utilizat cu precauţie la asemenea pacienţi datorită metabolizării reduse la primul pasaj. Pacienţii cu disfuncţie hepatică trebuie monitorizaţi îndeaproape pentru a observa semne de toxicitate la nivelul SNC.

Deoarece medicamentul este metabolizat în cea mai mare parte şi metaboliţii sau medicamentul nemetabolizat sunt excretaţi în fecale, nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu tulburări renale.

În cazurile de supradozaj au fost raportate evenimente cardiace, inclusiv prelungirea intervalului QT și a complexului QRS, torsada vârfurilor. Unele cazuri s-au soldat cu deces (vezi pct. 4.9). Pacienții nu trebuie să depășească doza și/sau durata recomandată a tratamentului.

Supradozajul poate scoate în evidență existența sindromului Brugada.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Datele non-clinice au arătat că loperamida este un substrat pentru glicoproteina P. Administrarea concomitentă de loperamidă (doză unică de 16 mg) cu chinidină sau ritonavir, ambele inhibitoare de glicoproteină-P, a avut ca rezultat o creştere de 2–3 ori a concentraţiei plasmatice de loperamidă. Este necunoscută importanţa clinică a acestei interacţiuni farmacocinetice cu inhibitorii glicoproteinei P când loperamida este administrată la dozele recomandate.

Administrarea loperamidei (4 mg în doză unică) în asociere cu itraconazol, un inhibitor al CYP3A4 şi al glicoproteinei P, a determinat o creştere a concentraţiei plasmatice a loperamidei de 3 până la 4 ori. În acelaşi studiu, inhibitorul CYP2C8, gemfribinozil, a crescut concentraţia plasmatică a loperamidei de 2 ori. Combinaţia dintre itraconazol şi gemfibrinozil a determinat o creştere de 4 ori a concentraţiei plasmatice de loperamidă şi o creştere de 13 ori a concentraţiei plasmatice în cazul expunerii plasmatice totale. Aceste creşteri nu au fost asociate cu sistemul nervos central (SNC), măsurate prin teste psihomotorii (de exemplu somnolenţă subiectivă şi testul desubstituţie Digit Symbol).

Administrarea loperamidei (16 mg în doză unică) în asociere cu ketoconazol, un inhibitor al CYP3A4 şi glicoproteinei P, a dus la o creştere de 5 ori a concentraţiilor plasmatice de loperamidă. Această creştere nu a fost asociată cu creşterea efectelor farmacocinetice măsurate prin pupilometrie.

Tratamentul oral în asociere cu desmopresină a detereminat o creştere de 3 ori a concentraţiei plasmatice a desmopresinei, datorată, probabil, unei motilităţi gastrointestinale mai lente.

Este de aşteptat ca medicamentele cu proprietăţi farmacologice similare să poată potenţa efectul loperamidei şi ca medicamentele care accelerează tranzitul gastro-intestinal să scadă efectul acesteia.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Deşi studiile la animale nu au evidenţiat efecte embriotoxice şi teratogene, beneficiul terapeutic trebuie cântărit împotriva riscurilor potenţiale înainte de administra clorhidratul de loperamidă la femeile însărcinate, mai ales în timpul primului trimestru de sarcină.

Cantităţi mici de loperamidă pot trece în laptele matern. Prin urmare, nu este recomandată administrarea clorhidratului de loperamidă în timpul alăptării.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Loperamida poate provoaca uneori oboseală, somnolenţă sau ameţeli, la stabilirea sindromului diareic. Prin urmare, se recomandă prudenţă atunci când conduceţi vehicule sau manipulaţi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

În această secțiune sunt prezentate reacțiile adverse. Reacțiile adverse sunt evenimente adverse care au fost considerate a fi asociate în mod rezonabil cu utilizarea clorhidratului de loperamidă pe baza evaluării cuprinzătoare a informațiilor disponibile privind reacțiile adverse. O relație de cauzalitate cu clorhidratul de loperamidă nu poate fi stabilită în mod concret în cazuri individuale. Mai mult, deoarece studiile clinice sunt efectuate în condiții foarte diferite, frecvența de apariție a reacțiilor adverse observate în studiile clinice ale unui medicament nu poate fi comparată în mod direct cu frecvența de apariție a reacțiilor adverse observate în studiile clinice ale altui medicament și poate să nu reflecte frecvența de apariție a reacțiilor adverse observate în practica clinică.

Date din studiile clinice

Adulţi şi copii cu vârsta de 12 ani şi peste

Diaree acută

Siguranţa administrării clorhidratului de loperamidă a fost evaluată pe 2755 pacienţi cu vârsta de 12 ani şi peste care au participat în 26 de studii clinice controlate şi necontrolate cu clorhidrat de loperamidă pentru tratamentul diareei acute. Reacţiile adverse raportate la ≥1 % dintre pacienţii trataţi cu clorhidrat de loperamidă sunt prezentate în tabelul 1.

Tabelul 1. Reacţiile adverse raportate la ≥1 % dintre pacienţii trataţi cu clorhidrat de loperamidă în 26 de studii clinice cu clorhidrat de loperamidă pentru tratamentul diareei acute.

Experienţa după punerea pe piaţă a medicamentului

Reacţiile adverse identificate iniţial după punerea pe piaţă a clorhidratului de loperamidă sunt incluse în tabelele 7 şi 8. În fiecare tabel frecvenţele sunt ordonate respectând următoarea convenţie:

Foarte frecvente > 1/10

Frecvente > 1/100 până la < 1/10

Mai puţin frecvente >1/1000 până la <1/100

Rare >1/10000 până la <1/1000

Foarte rare <1/10000), inclusiv raportările izolate

În tabelul 6 şi 7 reacţiile adverse sunt prezentate după categoriile de frecvenţă pe baza raportăriilor spontane şi aceleaşi reacţii adverse sunt prezentate după categoriile de frecvenţă pe baza incidenţei din studiile clinice, respectiv din studiile epidemiologice.

Tabel 6. Reacţiile adverse raportate după punerea pe piaţă a clorhidratului de loperamidă în funcţie de categoriile de frecvenţă, din raportările spontane, la adulţi şi copii

Foarte rare Retenţie urinară.

Tulburări generale şi legate de condiţiile de administrare

Foarte rare Fatigabilitate.

^a: Vezi pct. 4.4 ^b: Raportate numai pentru comprimatele orodispersabile

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

4.9 Supradozaj

La persoanele care au ingerat doze de loperamidă mai mari decât cele recomandate (raportate în doze de la 40 mg până la 792 mg pe zi) au fost observate evenimente cardiace, cum ar fi prelungirea intervalului QT și a complexului QRS, torsada vârfurilor, alte aritmii ventriculare grave, stop cardiac și sincopă (vezi pct. 4.4). De asemenea, au fost raportate cazuri letale.

Simptome

În caz de supradozaj (inclusiv supradozaj relativ datorită unei disfuncţii hepatice) poate să apară scăderea activităţii sistemului nervos central (stupor, tulburări de coordonare, somnolenţă, mioză, hipertonie musculară şi deprimare respiratorie), retenţie de urină şi ileus. Copiii pot fi mult mai sensibili decât adulţii la efectele asupra SNC.

Abuzul, utilizarea greşită, și/sau supradozajul cu doze mari de loperamidă pot evolua spre sindrom Brugada.

Tratament

În caz de supradozaj, se recomadă efectuarea unui ECG pentru monitorizarea prelungirii intervalului QT.

Dacă apar simptome ale supradozajului se poate administrara naloxonă ca antidot. Deoarece durata de acţiune a loperamidei este mai mare decât cea a naloxonei (1 până la 3 ore), este indicată administrarea repetată a naloxonei. Totuşi, pacienţii trebuie supravegheaţi timp de cel puţin 48 ore, pentru a observa din timp semnele unei eventuale deprimări a sistemului nervos central.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: Antipropulsive, codul ATC: A07DA03.

Mecanism de acţiune

Loperamida se leagă de receptorii opioizi din peretele intestinal. În consecinţă, inhibă eliberarea de acetilcolină şi prostaglandine, prin aceasta reducând mişcările peristaltice propulsive şi mărind timpul de tranzit intestinal. Loperamida creşte tonusul sfincterului anal, prin aceasta reducând incontinenţa şi nevoia imperioasă de a defeca.

Într-un studiu clinic randomizat dublu-orb la 56 de pacienți cu diaree acută care a primit loperamidă, s-a observat debutul acțiunii antidiareice în decurs de o oră după o singură doză de 4 mg.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

Loperamida ingerată este absorbită în intestine, dar ca urmare a metabolismului la primul pasaj hepatic, bioechivalenţa sistemică este de doar aproximativ 0,3%. Diferite formulări cu clorhidrat de loperamidă (capsule tari şi moi, comprimate acoperite şi neacoperite, masticabile, comprimate orodispersabile, soluţie orală) sunt bioechivalente în termeni de viteză şi grad de absorbţie al loperamidei.

Distribuţie

Studiile de distribuţie, efectuate pe şobolani arată o afinitate mare pentru peretele intestinului, cu o predilecţie pentru legarea de receptorii din stratul muscular longitudinal. Legarea loperamidei de proteinele plasmatice este de 95%, aceasta se face în principal de albumină. Datele non-clinice au arătat că loperamida este un substrat al glicoproteinei P.

Metabolizare

Loperamida este aproape complet extrasă din ficat, unde aceasta este metabolizată predominant, transformată şi excretată prin bilă. Principala cale de metabolizare este N-dimetilarea oxidativă care este mediată în principal prin intermediul CYP3A4 şi CYP2C8. Datorită acestui efect puternic de trecere, concentraţia plasmatică de medicament rămâne nemodificată şi extrem de joasă.

Eliminare

Timpul de înjumătăţire al loperamidei la om, este de aproximativ 11 ore care se încadrează în domeniul 9- 14 ore. Eliminarea loperamidei nemetabolizate şi a metaboliţilor se produce în principal prin fecale.

Copii

Nu au fost efectuate studii farmacocinetice la populaţia pediatrică. Este de aşteptat ca farmacocinetica loperamidei şi interacţiunea cu alte medicamente a loperamidei să fie similară cu cea cunoscută la adulţi.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Evaluarea non-clinică in vitro și in vivo a loperamidei nu indică efecte electrofiziologice cardiace semnificative în intervalul de concentrații plasmatice relevante din punct de vedere terapeutic și nici în cazul multiplicării semnificative a acestui interval (de până la 47 de ori). Totuși, la concentrațiile plasmatice extrem de mari, asociate supradozajului (vezi pct. 4.4), loperamida are efecte asupra electrofiziologiei cardiace, constând în inhibarea curenților de potasiu (hERG) și de sodiu și în aritmii.

Studii privind toxicitatea loperamidei efectuate până la 12 luni la câine şi până la 18 luni la şobolan nu au arătat nici un efect toxic cu excepţia unei oarecare reduceri în creşterea greutăţii corporale şi ingestia de alimente, la doze zilnice de până la 5 mg/kg şi zi (de 30 de ori nivelul maxim utilizat la om – Maximum Human Use Level (MHUL)) şi respectiv 40 mg/kg şi zi (de 240 de ori MHUL). Nivelurile la care nu apare nici un efect toxic (No Toxic Effect Levels (NTEL)) în aceste studii au fost de 1,25 mg/kg şi zi (de 8 ori MHUL) şi 10 mg/kg şi zi (de 60 de ori MHUL) la câine şi, respectiv, la şobolan. Rezultatele studiilor făcute in vitro şi in vivo au indicat faptul că loperamida nu este genotoxică. Nu a apărut potenţial carcinogen. În studii de reproducere, doze foarte mari de loperamidă (40 mg/kg şi zi – de 240 de ori MHUL) au afectat fertilitatea şi supravieţuirea fătului în asociere cu toxicitatea pentru mamă la şobolan. Doze mai reduse nu au avut efecte asupra sănătăţii materne sau fetale şi nu au afectat dezvoltarea peri- şi post-natală.

Efectele preclinice au fost observate numai la expuneri considerate suficient de mari faţă de expunerea umană maximă, indicând prin aceasta o relevanţă redusă pentru utilizarea clinică.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Conţinutul capsulei

Lactoză monohidrat

Amidon de porumb

Stearat de magneziu

Talc

Cap

Oxid galben de fer (E 172)

Indigotină (E 132)

Dioxid de titan (E 171)

Gelatină.

Corp

Oxid negru de fer (E 172)

Indigotină (E 132)

Eritrozină (E 127)

Dioxid de titan (E 171)

Gelatină.

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

5 ani.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 30ºC, în ambalajul original.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un blister din PVC/Al a 6 capsule.

Cutie cu un blister din PVC/Al a 20 capsule.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Nu sunt necesare.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

MCNEIL HEALTHCARE (IRELAND) LIMITED

Offices 5, 6 & 7, Block 5, High Street

Tallaght, Dublin 24, D24 YK8N, Irlanda

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

11594/2019/01-02

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Martie 2019

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Februarie, 2024

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.