TREVICTA 525 mg
Rezumatul caracteristicilor produsului (RCP)
- 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
- 2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
- 3. FORMA FARMACEUTICĂ
-
4. DATE CLINICE
- 4.1 Indicaţii terapeutice
- 4.2 Doze şi mod de administrare
- 4.3 Contraindicaţii
- 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
- 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
- 4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
- 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
- 4.8 Reacţii adverse
- 4.9 Supradozaj
- 5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
- 6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
- 7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
- 8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
- 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
- 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
TREVICTA 175 mg suspensie injectabilă cu eliberare prelungită
TREVICTA 263 mg suspensie injectabilă cu eliberare prelungită
TREVICTA 350 mg suspensie injectabilă cu eliberare prelungită
TREVICTA 525 mg suspensie injectabilă cu eliberare prelungită
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
175 mg suspensie injectabilă cu eliberare prelungită
Fiecare seringă preumplută conţine palmitat de paliperidonă 273 mg în 0,88 ml, echivalent cu paliperidonă 175 mg.
263 mg suspensie injectabilă cu eliberare prelungită
Fiecare seringă preumplută conţine palmitat de paliperidonă 410 mg în 1,32 ml, echivalent cu paliperidonă 263 mg.
350 mg suspensie injectabilă cu eliberare prelungită
Fiecare seringă preumplută conţine palmitat de paliperidonă 546 mg în 1,75 ml, echivalent cu paliperidonă 350 mg.
525 mg suspensie injectabilă cu eliberare prelungită
Fiecare seringă preumplută conţine palmitat de paliperidonă 819 mg în 2,63 ml, echivalent cu paliperidonă 525 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Suspensie injectabilă cu eliberare prelungită.
Suspensia este albă până la aproape albă. Suspensia are pH neutru (aproximativ 7,0).
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
TREVICTA, administrat sub formă de injecție la interval de 3 luni, este indicat în tratamentul de întreţinere al schizofreniei la pacienţii adulţi stabilizați clinic cu palmitat de paliperidonă administrat injectabil lunar (vezi pct. 5.1).
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Pacienții tratați adecvat cu palmitat de paliperidonă administrat injectabil lunar (de preferat timp de patru luni sau mai mult) și la care nu este necesară ajustarea dozei, pot fi trecuţi la tratament cu palmitat de paliperidonă administrat injectabil la interval de 3 luni.
Tratamentul cu TREVICTA trebuie inițiat în locul următoarei doze cu o administrare lunară, planificate de palmitat de paliperidonă injectabil (± 7 zile). Doza de TREVICTA se va stabili pe baza dozei anterioare cu o administrare lunară de palmitat de paliperidonă injectabil, utilizând o doză de 3,5 ori mai mare, după cum este descris în tabelul de mai jos:
Dozele de TREVICTA pentru pacienții tratați adecvat cu palmitat de paliperidonă injectabil cu o administrare lunară
| Dacă ultima doză de palmitat de paliperidonă cu o administrare lunară a fost | TREVICTA se va iniția la doza următoare |
|---|---|
| 50 mg | 175 mg |
| 75 mg | 263 mg |
| 100 mg | 350 mg |
| 150 mg | 525 mg |
Nu există o doză echivalentă de TREVICTA pentru doza de 25 mg de palmitat de paliperidonă injectabil cu o administrare lunară deoarece nu a fost studiată.
După administrarea primei doze, TREVICTA se va administra o dată la 3 luni prin injectare intramusculară (± 2 săptămâni, vezi și pct. despre Dozele omise).
Dacă este necesar, doza de TREVICTA se poate ajusta treptat, o dată la 3 luni, în intervalul 175 mg - 525 mg în funcție de tolerabilitate și/sau eficacitate la fiecare pacient în parte. Având în vedere eliberarea prelungită a TREVICTA, este posibil ca răspunsul pacientului la ajustarea dozei să nu fie evident timp de mai multe luni (vezi pct 5.2). Dacă pacientul prezintă în continuare simptome, acestea vor fi abordate în conformitate cu practica clinică.
Trecerea de la alte medicamente antipsihotice
Pacienţii nu trebuie trecuţi direct de la tratamentul cu alte antipsihotice, deoarece terapia cu palmitat de paliperidonă administrat injectabil la interval de 3 luni trebuie iniţiată doar după ce pacientul este stabilizat clinic cu palmitat de paliperidonă administrat injectabil lunar.
Trecerea de la TREVICTA la alte medicamente antipsihotice
Dacă se întrerupe TREVICTA, trebuie luate în considerare efectele eliberării sale prelungite.
Trecerea de la TREVICTA la palmitat de paliperidonă injectabil cu o administrare lunară
Pentru trecerea de la TREVICTA la palmitat de paliperidonă injectabil cu o administrare lunară, palmitatul de paliperidonă injectabil cu o administrare lunară se va administra la momentul planificat pentru următoarea doză de TREVICTA, utilizând o doză de 3,5 ori mai mică, după cum se arată în tabelul de mai jos. Nu este necesară utilizarea dozei de inițiere așa cum este descris în informațiile de prescriere pentru palmitatul de paliperidonă injectabil cu o administrare lunară. Ulterior, palmitatul de paliperidonă injectabil cu o administrare lunară se va administra în continuare la intervale lunare așa cum este descris în informațiile de prescriere.
Dozele de palmitat de paliperidonă injectabil cu o administrare lunară pentru pacienții care fac trecerea de la tratamentul cu TREVICTA
| Dacă ultima doză de TREVICTA a fost | Palmitatul de paliperidonă injectabil cu o administrare lunară se va iniția 3 luni mai târziu la următoarea doză |
|---|---|
| 175 mg | 50 mg |
| 263 mg | 75 mg |
| 350 mg | 100 mg |
| 525 mg | 150 mg |
Trecerea de la TREVICTA la paliperidonă comprimate orale cu eliberare prelungită, administrate zilnic
Pentru trecerea de la TREVICTA la paliperidonă comprimate cu eliberare prelungită, doza zilnică de paliperidonă comprimate cu eliberare prelungită trebuie inițiată după 3 luni de la administrarea ultimei doze de TREVICTA, iar tratamentul cu paliperidonă comprimate cu eliberare prelungită se va continua așa cum este descris în tabelul următor. Tabelul de mai jos prezintă schemele terapeutice recomandate de conversie a dozei pentru a permite pacienţilor stabilizați anterior cu diferite doze de TREVICTA să obțină o expunere similară la paliperidonă utilizând paliperidonă comprimate cu eliberare prelungită.
Dozele de paliperidonă comprimate cu eliberare prelungită pentru pacienții care fac trecerea de la tratamentul cu TREVICTA*
| Ultima doză de TREVICTA (Săptămâna 0) | Număr de săptămâni după ultima doză de TREVICTA | ||
| Săptămâna 12 - Săptămana 18, inclusiv | Săptămâna 19 – Săptămâna 24, inclusiv | Începând cu săptămâna 25 | |
| Doza zilnică de paliperidonă comprimate cu eliberare prelungită | |||
| 175 mg | 3 mg | 3 mg | 3 mg |
| 263 mg | 3 mg | 3 mg | 6 mg |
| 350 mg | 3 mg | 6 mg | 9 mg |
| 525 mg | 6 mg | 9 mg | 12 mg |
* Toate dozele zilnice de paliperidonă comprimate cu eliberare prelungită trebuie adaptate fiecărui pacient în parte, având în vedere anumite variabile precum cauzele schimbării tratamentului, răspunsul la tratamentul anterior cu paliperidonă, severitatea simptomelor psihotice, și/sau predispoziția pentru reacții adverse.
Dozele omise
Intervalul de dozare
TREVICTA trebuie administrat o dată la 3 luni. Pentru a evita omiterea unei doze de TREVICTA, pacienților li se poate administra injecția cu până la 2 săptămâni înainte sau după intervalul de 3 luni.
Dozele omise
| Dacă doza planificată este omisă, iar intervalul de timp de la ultima injecție este de | Măsuri |
|---|---|
| > 3½ luni până la 4 luni | Injecția se va administra cât mai repede, iar apoi se va relua intervalul de injectare la 3 luni. |
| 4 până la 9 luni | Utilizați schema terapeutică recomandată pentru re-inițierea tratamentului prezentată în tabelul de mai jos. |
| > 9 luni | Tratamentul se va relua cu palmitat de paliperidonă injectabil cu o administrare lunară, așa cum este descris în informațiile de prescriere ale acelui medicament. Ulterior, tratamentul cu TREVICTA se poate relua după ce pacientul a fost tratat adecvat timp de patru luni sau mai mult cu palmitat de paliperidonă injectabil cu o administrare lunară. |
Schema terapeutică recomandată pentru re-inițiere după omiterea tratamentului cu TREVICTA timp de 4 până la 9 luni
| Dacă ultima doză de TREVICTA a fost de | Se va administra palmitat de paliperidonă injectabil cu o administrare lunară, două doze la interval de o săptămână (în mușchiul deltoid) | Apoi se va administra TREVICTA (în mușchiul deltoidasau gluteal) | |
| Ziua 1 | Ziua 8 | La 1 lună după ziua 8 | |
| 175 mg | 50 mg | 50 mg | 175 mg |
| 263 mg | 75 mg | 75 mg | 263 mg |
| 350 mg | 100 mg | 100 mg | 350 mg |
| 525 mg | 100 mg | 100 mg | 525 mg |
a Vezi și Informaţii destinate profesioniştilor din domeniul sănătăţii referitor la alegerea acului pentru injecție în mușchiul deltoid în funcție de greutatea corporală.
Grupe speciale de pacienți
Vârstnici
Eficacitatea şi siguranţa la vârstnicii > 65 ani nu au fost stabilite.
În general, doza de TREVICTA recomandată la pacienţii vârstnici cu funcţie renală normală este aceeaşi ca la pacienţii adulţi tineri cu funcţie renală normală. Cu toate acestea, din cauza faptului că pacienţii vârstnici pot avea o funcţie renală diminuată, vezi Insuficienţa renală de mai jos pentru recomandările de doze la pacienţii cu disfuncţie renală.
Insuficiența renală
TREVICTA nu a fost studiat la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 5.2). Pentru pacienţii cu insuficienţă renală uşoară (clearance al creatininei ≥ 50 până la < 80 ml/min), doza trebuie ajustată și pacientul se va stabiliza folosind palmitat de paliperidonă injectabil cu o administrare lunară, după care se va face trecerea la TREVICTA.
TREVICTA nu este recomandat la pacienții cu insuficiență renală moderată sau severă (clearance-ul creatininei <50 ml/min).
Insuficienţa hepatică
TREVICTA nu a fost studiat la pacienții cu insuficiență hepatică. Bazat pe experienţa cu paliperidonă cu administrare orală, la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată nu este necesară ajustarea dozei. Deoarece nu a fost studiată administrarea paliperidonei la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, în cazul acestor pacienţi se recomandă precauţie (vezi pct. 5.2).
Copii și adolescenți
Siguranţa şi eficacitatea TREVICTA la copii şi adolescenţi < 18 ani nu au fost stabilite. Nu există date disponibile.
Mod de administrare
TREVICTA este destinat numai pentru administrare intramusculară. Nu trebuie administrat pe nicio altă cale. Fiecare injecţie trebuie administrată de către un cadru medical calificat, administrând întreaga doză într-o singură injecţie. Doza trebuie injectată lent, profund în mușchiul deltoid sau gluteal. În caz de disconfort la locul de injectare, trebuie luată în considerare la injecțiile ulterioare o trecere de la muşchiul gluteal la cel deltoid (şi invers) (vezi pct 4.8).
TREVICTA trebuie administrat folosind doar acele cu perete subțire care sunt furnizate în ambalajul TREVICTA. La administrarea TREVICTA nu trebuie utilizate acele incluse în cutia cu palmitat de paliperidonă injectabil cu o administrare lunară sau alte ace disponibile comercial (vezi Informații destinate profesioniștilor din domeniul sănătății).
Înainte de administrare, conținutul seringii preumplute trebuie inspectat vizual pentru a detecta eventualele corpuri străine și modificări de culoare. Este important ca seringa ținută cu vârful în sus să fie agitată puternic, cu mișcări ample, timp de cel puțin 15 secunde pentru a asigura o suspensie omogenă. TREVICTA trebuie administrat în decurs de 5 minute după agitare. Dacă trec mai mult de 5 minute înainte de injectare, medicamentul trebuie agitat din nou puternic timp de cel puțin 15 secunde pentru a obține re-suspensia medicamentului. (vezi Informații destinate profesioniștilor din domeniul sănătății).
Administrarea în mușchiul deltoid
Acul specificat pentru administrarea TREVICTA în mușchiul deltoid este stabilit în funcție de greutatea corporală a pacientului.
- Pentru cei cu greutate ≥ 90 kg, trebuie utilizat un ac cu perete subțire, de 1½ inci, calibru 22 (0,72 mm x 38,1 mm).
- Pentru cei cu greutate <90 kg, trebuie utilizat un ac cu perete subțire, de 1 inci, calibru 22 (0,72 mm x 25,4 mm).
Administrarea se va face în zona centrală a mușchiului deltoid. Injecțiile trebuie alternate între cei doi mușchi deltoizi.
Administrarea în mușchiul gluteal
Acul ce trebuie utilizat pentru administrarea TREVICTA în mușchiul gluteal este acul cu perete subțire, de 1½ inci, calibru 22 (0,72 mm x 38,1 mm), indiferent de greutatea corporală. Doza trebuie administrată în cadranul supero-extern al mușchiului gluteal. Injecțiile trebuie alternate între cei doi mușchi gluteali.
Administrarea incompletă
Pentru a evita administrarea incompletă a TREVICTA, seringa preumplută trebuie agitată puternic timp de cel puțin 15 secunde în decurs de 5 minute înainte de administrare, pentru a asigura obținerea unei suspensii omogene (vezi Informații destinate profesioniștilor din domeniul sănătății).
Cu toate acestea, în cazul injectării unei doze incomplete, doza rămasă în seringă nu trebuie reinjectată și nici nu trebuie administrată o nouă doză deoarece este dificil de estimat volumul dozei efectiv administrate. Pacientul trebuie monitorizat cu atenție și tratat în funcție de necesitățile clinice, până la următoarea injecție programată cu TREVICTA cu o administrare la interval de 3 luni.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă, la risperidonă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Utilizarea la pacienţii aflaţi într-o stare de agitaţie acută sau stare psihotică severă
TREVICTA nu trebuie utilizat pentru gestionarea stărilor de agitaţie acută sau a stărilor psihotice severe în care trebuie asigurat controlul imediat al simptomelor.
Intervalul QT
Se recomandă precauţie atunci când paliperidona este prescrisă pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare cunoscute sau antecedente familiale de QT prelungit şi în cazul utilizării concomitente cu alte medicamente care prelungesc intervalul QT.
Sindromul neuroleptic malign
Sindromul neuroleptic malign (SNM), caracterizat prin hipertermie, rigiditate musculară, instabilitate a sistemului nervos vegetativ, conştienţă alterată şi concentraţii serice mari ale creatinfosfokinazei, a fost raportat în asociere cu administrarea de paliperidonă. Semnele clinice suplimentare pot include mioglobinuria (rabdomioliza) şi insuficienţa renală acută. Dacă un pacient dezvoltă semne sau simptome care indică SNM, administrarea tuturor antipsihoticelor, incluzând paliperidona, trebuie întreruptă. Trebuie avută în vedere eliberarea prelungită a TREVICTA.
Dischinezia tardivă/simptome extrapiramidale
Medicamentele cu proprietăţi antagoniste faţă de receptorii dopaminergici au fost asociate cu inducerea dischineziei tardive caracterizată prin mişcări ritmice, involuntare, predominant la nivelul limbii şi/sau feţei. Dacă apar semne şi simptome de dischinezie tardivă, trebuie avută în vedere întreruperea administrării tuturor antipsihoticelor, incluzând paliperidona. Trebuie avută în vedere eliberarea prelungită a TREVICTA.
Precauția este justificată la pacienţii la care se administrează concomitent atât psihostimulante (de ex. metilfenidat), cât şi paliperidonă, deoarece pot apărea simptome extrapiramidale atunci când se ajustează unul sau ambele medicamente. Se recomandă retragerea treptată a tratamentului stimulant (vezi pct. 4.5).
Leucopenie, neutropenie şi agranulocitoză
În cazul administrării de paliperidonă, s-au raportat cazuri de leucopenie, neutropenie şi agranulocitoză. Pacienţii cu antecedente de scădere semnificativă clinic a numărului de leucocite sau cu leucopenie/neutropenie indusă de medicamente trebuie monitorizaţi pe perioada primelor luni de terapie şi trebuie avută în vedere întreruperea tratamentului cu TREVICTA la primul semn de scădere semnificativă clinic a numărului de leucocite, în absenţa altor factori cauzatori. Pacienţii cu neutropenie semnificativă clinic trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru prezenţa febrei sau a altor semne şi simptome de infecţie şi trebuie trataţi cu promptitudine dacă apar astfel de semne sau simptome. La pacienţii cu neutropenie severă (numărul absolut de neutrofile < 1 × 109/l) trebuie să se întrerupă tratamentul cu TREVICTA şi trebuie urmărit numărul de leuocite până la recuperare. Trebuie avută în vedere eliberarea prelungită a TREVICTA.
Reacții de hipersensibilitate
Reacții de hipersensibilitate pot apărea chiar și la pacienții care au tolerat anterior risperidonă sau paliperidonă administrată oral (vezi pct 4.8).
Hiperglicemia şi diabetul zaharat
În timpul tratamentului cu paliperidonă s-au raportat hiperglicemie, diabet zaharat şi exacerbare a diabetului zaharat preexistent, inclusiv comă diabetică și cetoacidoză. Se recomandă monitorizarea corespunzătoare, în concordanţă cu ghidurile de utilizare a medicamentelor antipsihotice. Pacienţii trataţi cu TREVICTA trebuie monitorizaţi pentru apariţia simptomelor de hiperglicemie (cum sunt polidipsie, poliurie, polifagie şi slăbiciune), iar pacienţii cu diabet zaharat trebuie monitorizaţi regulat pentru a se observa înrăutăţirea controlului glicemiei.
Creşterea ponderală
A fost raportată o creştere ponderală semnificativă în timpul tratamentului cu TREVICTA. Greutatea corporală trebuie măsurată în mod regulat.
Utilizarea la pacienți cu tumori dependente de prolactină
Studiile pe culturi de ţesut sugerează că prolactina poate stimula creşterea celulară în cazul tumorilor mamare umane. Cu toate că până în prezent în studiile clinice şi epidemiologice nu s-a demonstrat o asociere clară cu administrarea de medicamente antipsihotice, la pacienţii cu istoric medical relevant se recomandă precauţie. Paliperidona trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu posibile tumori dependente de prolactină.
Hipotensiunea arterială ortostatică
Paliperidona poate induce hipotensiune arterială ortostatică la anumiţi pacienţi, din cauza activităţii de blocare a receptorilor alfa-adrenergici. În studiile clinice efectuate cu TREVICTA, 0,3% din subiecți au prezentat reacții adverse asociate hipotensiunii arteriale ortostatice. TREVICTA trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare cunoscute (de exemplu insuficienţă cardiacă, infarct miocardic sau ischemie, tulburări de conducere), afecţiuni cerebrovasculare sau stări care predispun pacientul la hipotensiune (de exemplu, deshidratare sau hipovolemie).
Convulsii
TREVICTA trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu antecedente de convulsii sau alte afecţiuni care pot scădea pragul convulsivant.
Insuficienţa renală
Concentraţiile plasmatice ale paliperidonei sunt crescute la pacienţii cu insuficienţă renală. La pacienţii cu insuficientă renală uşoară (clearance al creatininei ≥50 până la < 80 ml/min) este recomandată ajustarea dozei, iar pacientul trebuie stabilizat cu palmitat de paliperidonă injectabil cu o administrare lunară, iar apoi va fi trecut pe TREVICTA. TREVICTA nu este recomandat în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală moderată sau severă (clearance al creatininei < 50 ml/min). (vezi pct. 4.2 şi 5.2).
Insuficienţa hepatică
Nu există date disponibile pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (Child-Pugh clasa C). La aceşti pacienţi se recomandă precauţie dacă se utilizează paliperidona.
Pacienţii vârstnici cu demenţă
TREVICTA nu a fost studiat la pacienţii vârstnici cu demenţă. TREVICTA nu este recomandat în tratamentul pacienţilor vârstnici cu demenţă din cauza riscului crescut de mortalitate generală și reacții adverse cerebrovasculare.
Experienţa cu risperidonă prezentată mai jos este considerată valabilă şi pentru paliperidonă.
Mortalitatea generală
Într-o meta-analiză a 17 studii clinice controlate, pacienţii vârstnici cu demenţă trataţi cu alte medicamente antipsihotice atipice, incluzând risperidonă, aripiprazol, olanzapină şi quetiapină, au prezentat un risc crescut de mortalitate în comparaţie cu cei la care s-a administrat placebo. Printre cei trataţi cu risperidonă, mortalitatea a fost de 4% comparativ cu 3,1% pentru placebo.
Reacţii adverse cerebrovasculare
În studiile clinice placebo-controlate şi randomizate, s-a observat un risc de aproximativ trei ori mai mare de apariţie a reacţiilor adverse cerebrovasculare la populaţia cu demenţă în cazul administrării anumitor medicamente antipsihotice atipice, incluzând risperidonă, aripiprazol şi olanzapină. Mecanismul pentru acest risc crescut nu este cunoscut.
Boala Parkinson şi demenţa cu corpi Lewy
Medicii trebuie să evalueze raportul risc-beneficiu atunci când prescriu TREVICTA pacienţilor cu boală Parkinson sau cu demenţă cu corpi Lewy (DLB), deoarece ambele grupuri pot prezenta risc crescut de sindrom neuroleptic malign, precum şi o sensibilitate crescută la medicamente antipsihotice. Manifestările acestei sensibilităţi crescute pot include confuzie, lentoare, instabilitate posturală cu căderi frecvente, adăugate simptomelor extrapiramidale.
Priapismul
S-a raportat că medicamentele antipsihotice (inclusiv paliperidona) cu efecte blocante alfa-adrenergice induc priapismul. Pacienţii trebuie informaţi să solicite asistenţă medicală de urgenţă în cazul în care priapismul nu s-a rezolvat într-un interval de 4 de ore.
Reglarea temperaturii corporale
Medicamentelor antipsihotice li s-a atribuit afectarea capacităţii organismului de a reduce temperatura corporală centrală. Se recomandă o atenţie adecvată în cazul prescrierii TREVICTA la pacienţii care vor fi supuşi situaţiilor care pot contribui la o creştere a temperaturii corporale centrale, de exemplu activitatea fizică intensă, expunerea la căldură extremă, administrarea concomitentă de medicamente cu activitate anticolinergică sau deshidratarea.
Tromboembolismul venos
Au fost raportate cazuri de tromboembolism venos (TEV) asociate utilizării medicamentelor antipsihotice. Deoarece pacienţii trataţi cu medicamente antipsihotice prezintă de obicei factori de risc dobândiţi pentru TEV, trebuie identificaţi toţi factorii de risc posibili pentru TEV înainte şi în timpul tratamentului cu TREVICTA şi trebuie luate măsuri de prevenţie.
Efectul antiemetic
S-a observat un efect antiemetic în studiile pre-clinice cu paliperidonă. Acest efect, dacă apare la oameni, poate masca semnele şi simptomele de supradozaj cu anumite medicamente sau ale afecţiunilor cum sunt obstrucţia intestinală, sindromul Reye şi tumorile cerebrale.
Administrarea
Se recomandă atenţie pentru a evita injectarea accidentală a TREVICTA în vasele sanguine.
Sindrom de iris flasc intraoperator
Sindromul de iris flasc intraoperator (SIFI) a fost observat în timpul intervenţiilor chirurgicale pentru cataractă la unii pacienţi aflaţi sub tratament cu medicamente cu efecte blocante alfa 1-adrenergice, precum TREVICTA (vezi pct. 4.8).
SIFI poate duce la creşterea complicaţiilor oculare în timpul intervenţiei chirurgicale şi post-operator. Medicul oftalmolog chirurg trebuie anunţat înaintea intervenţiei chirurgicale despre utilizarea actuală sau în antecedente a medicamentelor cu efecte blocante alfa 1-adrenergice. Nu a fost stabilit potenţialul beneficiu al întreruperii tratamentului cu blocante alfa 1-adrenergice, înaintea intervenţiei chirurgicale pentru cataractă şi este necesară evaluarea riscului întreruperii medicaţiei antipsihotice.
Excipienți
Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic „nu conţine sodiu”.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Se recomandă precauţie atunci când se prescrie TREVICTA împreună cu medicamente cunoscute a prelungi intervalul QT, de exemplu antiaritmice clasa IA (de exemplu quinidină, disopiramidă) şi antiaritmice clasa III (de exemplu amiodaronă, sotalol), unele antihistaminice, unele antibiotice (de exemplu fluorochinolonele), alte antipsihotice şi unele antimalarice (meflochina). Această listă are caracter orientativ şi nu este completă.
Potenţialul ca TREVICTA să influenţeze alte medicamente
Nu se aşteaptă ca paliperidona să provoace interacţiuni farmacocinetice importante din punct de vedere clinic, cu medicamentele care sunt metabolizate de izoenzimele citocromului P-450.
Din cauza efectelor principale ale paliperidonei asupra sistemului nervos central (SNC) (vezi pct. 4.8), TREVICTA trebuie utilizat cu precauţie în combinaţie cu alte medicamente care acţionează la nivel central, de exemplu anxioliticele, majoritatea antipsihoticelor, hipnoticele, opiaceele etc. sau alcoolul etilic.
Paliperidona poate antagoniza efectul levodopei şi al altor agonişti ai dopaminei. Dacă această combinaţie este considerată necesară, în special în ultimul stadiu al bolii Parkinson, trebuie prescrisă cea mai mică doză eficace din fiecare tratament.
Din cauza potenţialului său de a induce hipotensiune arterială ortostatică (vezi pct. 4.4), se poate observa cumularea efectelor atunci când TREVICTA este administrat împreună cu alte medicamente care au acest potenţial, de exemplu alte antipsihotice, antidepresive triciclice.
Se recomandă precauţie în cazul în care paliperidona este asociată cu alte medicamente cunoscute a avea un efect de scădere a pragului convulsivant (de exemplu, fenotiazinele sau butirofenonele, antidepresivele triciclice sau ISRS, tramadolul, meflochina etc.).
Administrarea concomitentă a paliperidonei comprimate cu eliberare prelungită la starea de echilibru (12 mg o dată pe zi) cu divalproex de sodiu comprimate cu eliberare prelungită (între 500 mg şi 2000 mg o dată pe zi) nu a afectat farmacocinetica stării de echilibru a valproatului.
Nu s-a efectuat niciun studiu de interacţiune între TREVICTA şi litiu; cu toate acestea, nu este probabilă apariţia unei interacţiuni farmacocinetice.
Potenţialul ca alte medicamente să influenţeze TREVICTA
Studiile in vitro indică faptul că CYP2D6 şi CYP3A4 pot fi minim implicate în metabolizarea paliperidonei, dar nu există dovezi in vitro şi nici in vivo că aceste izoenzime joacă un rol semnificativ în metabolizarea paliperidonei. Nu a fost demonstrat un efect semnificativ clinic asupra farmacocineticii paliperidonei în cazul administrării orale concomitente a paliperidonei cu paroxetina, un inhibitor puternic al CYP2D6.
Administrarea orală concomitentă a paliperidonei cu eliberare prelungită o dată pe zi cu carbamazepina de 200 mg de două ori pe zi a determinat o scădere cu aproximativ 37 % a Cmax mediu şi a ASC la starea de echilibru ale paliperidonei. Această scădere este determinată, în cea mai mare parte, de o creştere de 35 % a clearance-ului renal al paliperidonei, cel mai probabil ca urmare a inducerii de P-gp renală de către carbamazepină. O scădere minoră a cantităţii de substanţă activă excretată în urină sub formă nemodificată sugerează că a existat un efect minor asupra metabolismului CYP sau a biodisponibilităţii paliperidonei în timpul administrării concomitente a carbamazepinei. La doze mai mari de carbamazepină se pot observa scăderi mai mari ale concentraţiilor plasmatice ale paliperidonei. La iniţierea tratamentului cu carbamazepină, doza de TREVICTA trebuie reevaluată şi mărită dacă este necesar. Invers, la întreruperea tratamentului cu carbamazepină, doza de TREVICTA trebuie reevaluată şi scăzută dacă este necesar. Trebuie avută în vedere eliberarea prelungită a TREVICTA.
Administrarea concomitentă a unei doze unice de paliperidonă comprimate orale cu eliberare prelungită de 12 mg cu divalproex de sodiu comprimate cu eliberare prelungită (două comprimate a 500 mg o dată pe zi) a avut drept rezultat o creştere de aproximativ 50 % a Cmax şi ASC ale paliperidonei, cel mai probabil ca rezultat al absorbţiei orale crescute. Întrucât nu s-a observat niciun efect asupra clearance-ului sistemic, nu se aşteaptă o interacţiune semnificativă din punct de vedere clinic între divalproex de sodiu comprimate cu eliberare prelungită şi administrarea intramusculară de TREVICTA. Această interacţiune nu a fost studiată cu TREVICTA.
Utilizarea concomitentă de TREVICTA cu risperidonă sau cu paliperidonă orală
Deoarece paliperidona este metabolitul principal activ al risperidonei, este necesară prudență atunci când TREVICTA este administrat concomitent cu risperidonă sau cu paliperidonă orală pentru perioade lungi de timp. Datele de siguranță care implică utilizarea concomitentă de TREVICTA cu alte antipsihotice sunt limitate.
Utilizarea concomitentă a TREVICTA cu psihostimulante
Utilizarea concomitentă a psihostimulantelor (de ex. metilfenidat) împreună cu paliperidona poate duce la simptome extrapiramidale atunci când este schimbat oricare dintre tratamente sau ambele (vezi pct. 4.4).
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Nu există date adecvate privind utilizarea paliperidonei în timpul sarcinii. Palmitatul de paliperidonă injectat intramuscular şi paliperidona administrată oral nu au avut efect teratogen în studiile efectuate la animale, însă s-au observat alte tipuri de efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Nou-născuţii expuşi la paliperidonă în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină au risc de reacţii adverse, incluzând simptome extrapiramidale şi/sau de întrerupere, care pot varia după naştere din punct de vedere al severităţii şi duratei. S-au raportat agitaţie, hipertonie, hipotonie, tremor, somnolenţă, insuficienţă respiratorie sau tulburări de alimentare. Prin urmare, nou-născuţii trebuie monitorizaţi cu atenţie. TREVICTA nu trebuie utilizat în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar.
Deoarece paliperidona a fost detectată în plasmă timp de până la 18 luni în urma administrării unei singure doze de TREVICTA, trebuie luată în considerare acțiunea prelungită a TREVICTA deoarece expunerea maternă la paliperidonă înainte și în timpul sarcinii poate conduce la reacții adverse la nounăscut.
Alăptarea
Paliperidona este excretată în laptele matern astfel încât sunt probabile efecte asupra sugarului alăptat în cazul administrării de doze terapeutice la femeile care alăptează. Deoarece paliperidona a fost detectată în plasmă timp de până la 18 luni în urma administrării unei singure doze de TREVICTA, trebuie luată în considerare acțiunea prelungită a TREVICTA deoarece sugarii pot fi expuși riscului chiar dacă TREVICTA a fost administrat cu mult timp înainte de a fi alăptați. TREVICTA nu trebuie utilizat în timpul alăptării.
Fertilitatea
Nu s-au observat efecte relevante în studiile non-clinice.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Paliperidona poate avea o influenţă mică sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje, determinată de posibilele efecte la nivelul sistemului nervos şi a efectelor vizuale, cum sunt sedarea, somnolenţa, sincopa, vederea înceţoşată (vezi pct. 4.8). Prin urmare, pacienţii trebuie sfătuiţi să nu conducă vehicule sau să nu folosească utilaje până când nu este cunoscută sensibilitatea lor individuală la TREVICTA.
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Reacţiile adverse cel mai frecvent observate la ≥ 5% din pacienții incluși în două studii clinice controlate, dublu-orb, pentru evaluarea TREVICTA, au fost creşterea ponderală, infecţiile la nivelul tractului respirator superior, anxietatea, cefaleea, insomnia și reacţiile la nivelul locului de administrare.
Lista reacţiilor adverse sub formă de tabel
În continuare sunt prezentate toate reacţiile adverse ( care au fost raportate la pacienții tratați cu paliperidonă, în funcție de categoria de frecvență estimată din studiile clinice efectuate cu palmitat de paliperidonă. Se aplică următorii termeni şi următoarele frecvenţe: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi < 1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi < 1/100); rare (≥1/10000 şi < 1/1000); foarte rare (< 1/10000) şi cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
| Clasificare pe aparate, sisteme şi organe | Reacţii adverse | ||||
| Frecvenţă | |||||
| Foarte frecvente | Frecvente | Mai puţin frecvente | Rare | Cu frecvenţă necunoscutăa | |
| Infecţii şi infestări | infecţie la nivelul tractului respirator superior, infecție la nivelul tractului urinar, gripă | pneumonie, bronşită, infecţie la nivelul tractului respirator, sinuzită, cistită, infecţie la nivelul urechii, amigdalită, onicomicoză celulită, abcese subcutanate | infecţie la nivelul ochilor, acarodermatită, | ||
| Tulburări hematologice şi ale sistemului limfatic | scădere a numărului de globule albe, anemie | neutropenie, trombocitopenie, creştere a numărului de eozinofile | agranulocitoz ă | ||
| Tulburări ale sistemului imunitar | hipersensibilitate | reacţie anafilactică | |||
| Tulburări endocrine | hiperprolactinemieb | secreţie inadecvată de hormon antidiuretic, glucozurie prezentă | |||
| Tulburări metabolice şi de nutriţie | hiperglicemie, creştere ponderală, scădere ponderală, apetit alimentar scăzut | diabet zaharatd, hiperinsulinemie, apetit alimentar crescut, anorexie, concentraţie plasmatică crescută a trigliceridelor, concentraţie plasmatică crescută a colesterolului | cetoacidoză diabetică, hipoglicemie, polidipsie | intoxicaţie cu apă | |
| Tulburări psihice | Insomniee | agitaţie, depresie, anxietate | tulburări ale somnului, manie, scădere a libidoului, nervozitate, coşmaruri | catatonie, stare confuzională, somnambulism, aplatizare afectivă, anorgasmie | tulburare de alimentaţie asociată somnului |
| Tulburări ale sistemului nervos | parkinsonismc, acatiziec, sedare/somnolenţă, distoniec, ameţeli, dischineziec, tremor, cefalee | dischinezie tardivă, sincopă, hiperactivitate psihomotorie, ameţeli posturale, perturbări ale atenţiei, dizartrie, disgeuzie, hipoestezie, parestezie | sindrom neuroleptic malign, ischemie cerebrală, absenţă a răspunsului la stimuli, pierdere a conştienţei, scădere a nivelului | comă diabetică, | |
| de conştienţă, convulsiie, tulburări de echilibru, coordonare anormală, titubaţii ale capului | |||||
| Tulburări oculare | vedere înceţoşată, conjunctivită, xeroftalmie | glaucom, tulburări de motilitate a globilor oculari, mişcări oculogire, fotofobie, creştere a secreţiei lacrimale, hiperemie oculară | sindrom de iris flasc (intraoperator ) | ||
| Tulburări acustice şi vestibulare | vertij, tinitus, dureri auriculare | ||||
| Tulburări cardiace | tahicardie | bloc atrioventricular, tulburări de conducere, electrocardiogramă cu QT prelungit, sindrom de tahicardie posturală ortostatică, bradicardie, electrocardiogramă anormală, palpitaţii | fibrilaţie atrială, aritmie sinusală | ||
| Tulburări vasculare | hipertensiune arterială | hipotensiune arterială, hipotensiune arterială ortostatică | embolie pulmonară, tromboză venoasă, hiperemie facială | ischemie | |
| Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale | tuse, congestie nazală | dispnee, durere faringolaringiană, epistaxis | sindrom de apnee în somn, congestie pulmonară, congestie a tractului respirator, raluri, wheezing, | hiperventilaţi e, pneumonie de aspiraţie, disfonie | |
| Tulburări gastro- intestinale | durere abdominală, vărsături, greaţă, constipaţie, diaree, dispepsie, dureri dentare | disconfort abdominal, gastroenterită, disfagie, xerostomie, flatulență | pancreatită, obstrucţie intestinală, inflamaţie a limbii, incontinenţă fecală, fecalom, cheilită | ileus | |
| Tulburări hepatobiliare | creştere a valorilor serice ale transaminazelor | creştere a concentraţiei plasmatice a gama- glutamiltransferazei, creştere a concentraţiilor plasmatice ale enzimelor hepatice | icter | ||
| Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat | urticarie, prurit, erupţie cutanată tranzitorie, alopecie, eczemă, xerodermie, eritem, acnee | erupţie medicamentoasă, hiperkeratoză, dermatită seboreică, mătreaţă | sindrom Stevens- Johnson/ necroliză epidermică toxică, angioedeme, modificări ale culorii pielii, | ||
| Tulburări musculo- scheletice, ale ţesutului conjunctiv şi oaselor | dureri musculoscheletice, dureri lombare, artralgie | creştere a concentraţiei plasmatice a creatinin- fosfokinazei, spasme musculare, rigiditate articulară, slăbiciune musculară, | rabdomioliză, inflamaţie a articulaţiilor | postură anormală | |
| Tulburări renale şi ale căilor urinare | incontinenţă urinară, polakiurie, disurie | retenţie urinară | |||
| Condiţii în legătură cu sarcina, perioada puerperală şi perinatală | sindrom de întrerupere la nou-născut (vezi pct. 4.6) | ||||
| Tulburări ale aparatului genital şi sânului | amenoree, | disfuncţie erectilă, tulburări de ejaculare, tulburări menstrualee, ginecomastie, galactoree, disfuncţie sexuală, mastodinie | priapism ,disconfort la nivelul sânului, induraţie la nivelul sânului, mărire de volum a sânului, secreţie vaginală | ||
| Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare | febră, astenie, oboseală, reacţii la nivelul locului de administrare | edem facial, edeme, creștere a temperaturii corporale, mers anormal, durere toracică, disconfort toracic, stare generală de rău, induraţie | hipotermie, frisoane, sete, sindrom de întrerupere, abces la nivelul locului de administrare, celulită la nivelul locului de administrare, noduli la nivelul locului de administraree, hematom la nivelul locului de administrare | scădere a temperaturii corporale, necroză la nivelul locului de administrare, ulcerații la nivelul locului de administrare | |
| Leziuni, intoxicaţii şi complicaţii legate de procedurile utilizate | cădere | ||||
a Frecvența reacțiilor adverse este calificată ca „necunoscută” deoarece acestea nu au fost observate în studiile clinice cu palmitat de paliperidonă. Ele sunt fie derivate din raportările spontane după punerea pe piață și
| Clasificare pe aparate, sisteme şi organe | Reacţii adverse | ||||
| Frecvenţă | |||||
| Foarte frecvente | Frecvente | Mai puţin frecvente | Rare | Cu frecvenţă necunoscutăa | |
frecvența nu poate fi determinată, fie sunt derivate din datele din studiile clinice cu risperidonă (toate formulările) sau paliperidonă administrată oral şi/sau din raportări după punerea pe piaţă.
b Cu referire la „Hiperprolactinemia” detaliată mai jos.
c Cu referire la „Simptome extrapiramidale” detaliate mai jos.
d In studiile clinice controlate cu placebo, diabetul zaharat a fost raportat la 0,32% dintre pacienții tratați cu palmitat de paliperidonă injectabil administrat la 1 lună, comparativ cu o frecvență de 0,39% în grupul placebo. Incidența totală din studiile clinice a fost de 0,65% la toți pacienții tratați cu palmitat de paliperidonă injectabil administrat la 1 lună.
e Insomnia include: insomnie iniţială, insomnie de mijloc; Convulsiile includ: convulsii grand mal; Edemele includ: edem generalizat, edem periferic, edem cu godeu. Tulburările menstruale includ: întârzierea menstuației, menstruaţie neregulată, oligomenoree;.
Efectele adverse observate la formele farmaceutice care conţin risperidonă
Paliperidona este un metabolit activ al risperidonei şi, de aceea, profilele reacţiilor adverse ale acestui component (atât formele farmaceutice cu administrarea orală cât şi formele farmaceutice injectabile) sunt relevante una pentru cealaltă.
Descrierea reacţiilor adverse selectate
Reacţiile anafilactice
Rareori, au fost raportate cazuri de reacții anafilactice după injecția cu palmitat de paliperidonă cu o administrare lunară în timpul experienței de după punerea pe piață la pacienți care au tolerat anterior risperidonă sau paliperidonă administrată oral (vezi pct. 4.4).
Reacţiile la nivelul locului de injectare
În studiile clinice cu TREVICTA, 5,3% dintre subiecți au raportat reacții adverse asociate cu locul administrării. Niciuna dintre aceste reacții nu au fost grave și nu au condus la întreruperea tratamentului. Conform aprecierii investigatorilor, indurațiile, roșeața și inflamația au fost ușoare sau absente la ≥95% din evaluări. Conform evaluării de către subiecţi pe baza unei scale vizuale analogice, durerea la locul administrării era redusă și în timp scădea ca intensitate.
Simptome extrapiramidale (SEP)
În studiile clinice cu TREVICTA, acatizia, dischinezia, distonia, parkinsonismul și tremorul au fost raportate la 3,9%, 0,8%, 0,9%, 3,6%, și respectiv 1,4% din subiecți.
Simptomele extrapiramidale (SEP) includ o analiză coroborată a următorilor termeni: parkinsonism (include tulburări extrapiramidale, simptome extrapiramidale, fenomenul on-off, boala Parkinson, criză parkinsoniană, hipersecreţie salivară, rigiditate musculo-scheletică, parkinsonism, hipersalivaţie, rigiditate în roată dinţată, bradikinezie, hipokinezie, facies de mască, încordare musculară, akinezie, rigiditate nucală, rigiditate musculară, mers parkinsonian şi reflex glabelar anormal, tremor parkinsonian de repaus), acatizie (include acatizie, agitaţie, hiperkinezie şi sindromul picioarelor neliniştite), dischinezie (dischinezie, coree, tulburări de mișcare, spasme musculare, coreoatetoză, atetoză şi mioclonus), distonie (include distonie, spasm cervical, emprostotonus, criză oculogiră, distonie oromandibulară, risus sardonicus, tetanie, hipertonie, torticolis, contracţii musculare involuntare, contractură musculară, blefarospasm, mişcări oculogire, paralizie linguală, spasm facial, laringospasm, miotonie, opistotonus, spasm orofaringian, pleurototonus, spasm lingual şi trismus) şi tremor.
Creşterea ponderală
În studiul randomizat, pe termen lung, pentru evaluarea ratei de retragere, creşteri ponderale anormale de ≥ 7% de la momentul inițial dublu-orb și până la punctul final dublu-orb, au fost raportate cu o incidență de 10% la pacienții din grupul de tratament cu TREVICTA și de 1% în grupul placebo. Dimpotrivă, scăderi ponderale anormale (≥ 7%) de la momentul inițial dublu-orb și până la punctul final dublu-orb, au fost raportate cu o incidență de 1% la pacienții din grupul de tratament cu TREVICTA și de 8% în grupul placebo. Modificarea ponderală de la momentul inițial dublu-orb și până la punctul final dublu-orb a fost de +0,94 kg pentru grupul TREVICTA și de respectiv -1,28 pentru grupul placebo.
Hiperprolactinemia
În timpul fazei dublu-orb a studiului randomizat de retragere pe termen lung, s-au observat creșteri ale prolactinei peste limitele de referință (> 13,13 ng/ml la bărbați și > 26,72 ng/ml la femei) într-un procent mai mare la subiecții bărbați și femei din grupul TREVICTA comparativ cu grupul placebo (9% comparativ cu 3% și respectiv 5% comparativ cu 1%). În grupul TREVICTA, modificarea medie de la momentul inițial dublu-orb și până la punctul final dublu-orb a fost de +2,90 ng/ml pentru bărbați (comparativ cu -10,26 ng/ml în grupul placebo) și +7,48 ng/ml pentru femei (comparativ cu -32,93 ng/ml în grupul placebo). O femeie (2,4%) din grupul TREVICTA a prezentat o reacție adversă de amenoree, în timp ce în rândul femeilor din grupul placebo nu au fost remarcate reacții adverse asociate prolactinei. Nu au existat eventuale reacții adverse asociate prolactinei în rândul bărbaților din ambele grupuri.
Efecte de clasă
La utilizarea antipsihoticelor pot apărea prelungire a intervalului QT, aritmii ventriculare (fibrilaţie ventriculară, tahicardie ventriculară), moarte subită inexplicabilă, stop cardiac şi torsadă a vârfurilor.
Au fost raportate cazuri de tromboembolism venos, incluzând cazuri de embolie pulmonară şi cazuri de tromboză venoasă profundă asociate cu administrarea medicamentelor antipsihotice (cu frecvență necunoscută).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Este importantă raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, astfel cum este menţionat în Anexa V.
4.9 Supradozaj
Simptome
În general, semnele şi simptomele aşteptate sunt cele care rezultă în urma unei exagerări a efectelor farmacologice cunoscute ale paliperidonei, de exemplu somnolenţa şi sedarea, tahicardia şi hipotensiunea arterială, prelungirea intervalului QT şi simptomele extrapiramidale. La un pacient a fost raportat torsada vârfurilor şi fibrilaţia ventriculară în asociere cu administrarea paliperidonei orale în supradoză. În caz de supradozaj acut, trebuie luată în considerare posibilitatea implicării mai multor medicamente.
Măsuri ce trebuie luate în caz de supradozaj
Atunci când se evaluează necesităţile privind tratamentul şi recuperarea, trebuie luate în considerare caracteristica de eliberare prelungită a medicamentului şi timpul lung de înjumătăţire prin eliminare al paliperidonei. Nu există antidot specific pentru paliperidonă. Trebuie aplicate măsurile generale de susţinere. Trebuie stabilită şi menţinută libertatea căilor respiratorii şi asigurată oxigenarea şi ventilaţia adecvate.
Monitorizarea cardiovasculară trebuie să înceapă imediat şi trebuie să includă monitorizare electrocardiografică permanentă pentru depistarea posibilelor aritmii. Hipotensiunea arterială şi colapsul circulator trebuie tratate cu măsuri adecvate, cum ar fi administrarea intravenoasă de lichide şi/sau agenţi simpatomimetici. În cazul simptomelor extrapiramidale severe trebuie administraţi agenţi anticolinergici. Supravegherea atentă şi monitorizarea trebuie să continue până la când pacientul îşi revine.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Psiholeptice, alte antipsihotice, codul ATC: N05AX13
TREVICTA conţine un amestec racemic de (+)- şi (-)-paliperidonă.
Mecanism de acţiune
Paliperidona este un agent blocant selectiv al efectelor monoaminei, ale cărui proprietăţi farmacologice sunt diferite de cele ale neurolepticelor tradiţionale. Paliperidona se leagă puternic de receptorii serotoninergici 5-HT2 şi dopaminergici D2. Paliperidona blochează de asemenea, receptorii adrenergici alfa 1 şi, într-o măsură mai mică, receptorii histaminergici H1 şi adrenergici alfa 2. Activitatea farmacologică a enantiomerilor (+) şi (-) ai paliperidonei este similară calitativ şi cantitativ.
Paliperidona nu se leagă de receptorii colinergici. Deşi paliperidona este un puternic antagonist D2, despre care se crede că ameliorează simptomele schizofreniei, aceasta determină într-o măsură mai mică catalepsie şi scăderea funcţiilor motorii comparativ cu neurolepticele tradiţionale. Antagonismul serotoninergic central dominant poate scade tendinţa paliperidonei de a determina efecte secundare extrapiramidale.
Eficacitate clinică
Eficacitatea TREVICTA în tratamentul de întreținere al schizofreniei la pacienții care au fost tratați adecvat timp de cel puțin patru luni cu palmitat de paliperidonă injectabil, cu o administrare lunară, și ultimele două doze de aceeași valoare de dozare, a fost evaluată în cadrul unui studiu randomizat de retragere, dublu-orb, controlat cu placebo, de lungă durată și în cadrul unui studiu dublu-orb, controlat activ, de non inferioritate, de lungă durată. Pentru ambele studii, rezultatul principal s-a bazat pe recădere.
În cadrul studiului de retragere randomizat de lungă durată, 506 subiecți adulți care îndeplineau criteriile DSM-IV pentru schizofrenie au fost înrolați în faza de tranziție deschisă și au fost tratați cu doze flexibile de palmitat de paliperidonă injectabil cu o administrare lunară, administrate în mușchiul deltoid sau gluteal (50-150 mg) timp de 17 săptămâni (ajustarea dozelor a avut loc în săptămânile 5 și 9). Un număr total de 379 subiecți au primit apoi o singură doză de TREVICTA fie în mușchiul deltoid sau în mușchiul gluteal în faza de stabilizare deschisă (doza a fost un multiplu de 3,5 al ultimei doze de palmitat de paliperidonă o administrare lunară). Subiecții care au fost considerați stabilizați clinic la sfârșitul fazei de stabilizare cu durata de 12 săptămâni au fost apoi randomizați în raport de 1:1 să primească tratament cu TREVICTA sau placebo ca parte a unei faze dublu orb cu durată variabilă (doza de TREVICTA fost aceeași ca ultima doză primită în timpul fazei de stabilizare; această doză a rămas nemodificată pe întreaga durată a fazei dublu-orb). În această perioadă, 305 subiecți stabili din punct de vedere al simptomatologiei au fost randomizați pentru continuarea tratamentul cu TREVICTA (n = 160) sau cu placebo (n = 145) până la recădere, retragerea prematură sau sfârșitul studiului. Variabila principală a eficacității a fost durata de timp până la prima recădere . Studiul clinic a fost încheiat pe baza analizei intermediare pre-planificată efectuată după ce au fost randomizați 283 subiecți și după ce au fost observate 42 de evenimente de recădere .
Pe baza analizei finale (N = 305), 42 de subiecți (29,0%) în grupul placebo și 14 subiecți (8,8%) în grupul cu tratament TREVICTA, au manifestat un eveniment de recădere în timpul fazei dublu-orb. Raportul de risc a fost de 3,81 (IÎ 95%: 2,08, 6,99), indicând o scădere de 74% a riscului de recădere cu TREVICTA comparativ cu placebo. În figura 1 este prezentată curba Kaplan Meier reprezentând durata de timp până la recădere în funcție de grupul de tratament. A existat o diferență semnificativă (p < 0,0001) de timp până la recădere între cele două grupuri de tratament, în favoarea TREVICTA.
Timpul de recădere în grupul placebo (în medie 395 de zile) a fost semnificativ mai mic decât în grupul cu TREVICTA (din cauza procentului scăzut de subiecți cu recădere [8,8%], mediana nu a putut fi estimată).

Figura 1: Curba Kaplan-Meier a duratei de timp până la recădere – analiza finală
În cadrul studiului pentru demonstrarea non-inferiorității, 1.429 de subiecți în stadiu acut (media scorului total PANSS la momentul inițial: 85,7), care îndeplineau criteriile DSM-IV pentru schizofrenie au fost înrolați în faza deschisă și au fost tratați cu palmitat de paliperidonă injectabil o administrare lunară, timp de 17 de săptămâni. Doza putea fi ajustată (de exemplu, 50 mg, 75 mg, 100 mg sau 150 mg) în săptămânile 5 și 9, iar locul administrării putea fi mușchiul deltoid sau gluteal. Dintre subiecții care au îndeplinit criteriile de randomizare în săptămânile 14 și 17, 1016 au fost randomizați în raport de 1:1 pentru continuarea injecțiilor lunare cu palmitat de paliperidonă injectabil o administrare lunară sau pentru a fi trecuți pe TREVICTA cu o doză de 3,5 ori mai mare decât doza din săptămâna 9 și 13 a palmitatului de paliperidonă injectabil, o administrare lunară, timp de 48 săptămâni. Subiecții au primit TREVICTA o dată la 3 luni și au primit medicație placebo injectabilă în celelalte luni pentru a menține caracterul orb. În acest studiu, criteriul final principal de evaluare a eficacității a fost procentul de subiecți care nu au recidivat la finalul fazei dublu orb de 48 săptămâni, pe baza estimării Kaplan Meier din săptămâna 48 (TREVICTA: 91,2%, palmitat de paliperidonă injectabil o administrare lunară: 90,0%). Mediana duratei de timp până la recădere în oricare dintre grupuri nu a putut fi estimată datorită procentului scăzut de subiecți cu recădere . Diferența (IÎ 95%) între cele două grupuri de tratament a fost de 1,2% (-2,7%, 5,1%), întrunind criteriul de noninferioritate pe baza unei marje de -10%. Astfel, grupul de tratament cu TREVICTA a fost noninferior grupului de tratament cu palmitat de paliperidonă injectabil o administrare lunară. Ameliorările funcționale, măsurate prin scala de Performanță Personală și Socială (PSP) care au fost observate în timpul fazei de stabilizare deschisă s-au menținut pe parcursul fazei dublu-orb pentru ambele grupuri de tratament.

Figura 2: Curba Kaplan-Meier privind durata de timp până la recădere pentru TREVICTA comparativ cu palmitat de paliperidonă injectabil cu administrare lunară
În ambele studii, rezultatele privind eficacitatea au fost concordante la toate subgrupurile de pacienți (sex, vârstă și rasă).
Copii și adolescenți
Agenţia Europeană pentru Medicamente a acordat o derogare de la obligaţia de depunere a rezultatelor studiilor efectuate cu TREVICTA la toate subgrupele de copii şi adolescenţi în schizofrenie. (vezi pct. 4.2 pentru informaţii privind utilizarea la copii şi adolescenţi).
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţia şi distribuţia
Datorită solubilităţii extrem de scăzute în apă, palmitatul de paliperidonă formularea cu administrare la 3 luni se dizolvă lent după injectarea intramusculară înainte de a fi hidrolizat la paliperidonă şi absorbit în circulaţia sistemică. Eliberarea substanţei active începe chiar din ziua 1 şi durează până la 18 luni.
Datele prezentate în acest paragraf se bazează pe o analiză farmacocinetică populațională. Ca urmare a injectării intramusculare a unei doze unice de TREVICTA, concentrațiile plasmatice ale paliperidonei cresc treptat și ating concentrațiile plasmatice maxime în medie la un Tmax de 30-33 zile. Ca urmare a injectării intramusculare a unei doze de TREVICTA între 175-525 mg în muşchiul deltoid, în medie, s-a observat un Cmax cu 11-12% mai mare comparativ cu injectarea în muşchiul gluteal. Profilul de eliberare şi regimul de dozare a TREVICTA are drept rezultat concentraţii terapeutice susţinute. Expunerea totală a paliperidonei ca urmare a administrării de TREVICTA a fost proporţională cu doza într-un interval de dozare cuprins între 175 şi 525 mg şi aproximativ proporţional cu doza pentru Cmax. Raportul mediu dintre concentraţia la starea de echilibru maximă şi cea minimă pentru o doză de TREVICTA a fost de 1,6 în urma administrării în muşchiul gluteal şi de 1,7 ca urmare a administrării în muşchiul deltoid.
Legarea paliperidonei racemice la proteinele plasmatice este de 74%.
În urma administrării de TREVICTA, enantiomerii (+) şi (-) ai paliperidonei suferă o inter-conversie, atingând un raport ASC de la (+) la (-) de aproximativ 1,7-1,8.
Metabolizarea şi eliminarea
În cadrul unui studiu cu administrarea unei formulări orale de 1 mg de paliperidonă marcată cu C14 cu eliberare imediată, la o săptămână de la administrarea unei doze unice orale de 1 mg de paliperidonă marcată cu C14 cu eliberare imediată, 59% din doză a fost excretată nemodificată în urină, indicând faptul că paliperidona nu este metabolizată în proporţie mare în ficat. Aproximativ 80% din cantitatea marcată radioactiv administrată a fost regăsită în urină şi 11% în fecale. Patru căi metabolice au fost identificate in vivo, niciuna dintre ele nefiind mai mare de 10% din doză: dealchilarea, hidroxilarea, dehidrogenarea şi scindarea benzisoxazolului. Deşi studiile in vitro au sugerat un rol pentru CYP2D6 şi CYP3A4 în metabolismul paliperidonei, nu există dovezi in vivo că aceste izoenzime joacă un rol semnificativ în metabolismul paliperidonei. Analizele de farmacocinetică populaţională nu indică diferenţe sesizabile în ceea ce priveşte clearance-ul aparent al paliperidonei după administrarea orală de paliperidonă între metabolizatorii rapizi şi cei lenţi ai substraturilor de CYP2D6. Studiile in vitro pe microzomii hepatici umani au demonstrat că paliperidona nu inhibă substanţial metabolizarea medicamentelor metabolizate de izoenzimele citocrom P450, incluzând CYP1A2, CYP2A6, CYP2C8/9/10, CYP2D6, CYP2E1, CYP3A4 şi CYP3A5.
Studiile in vitro au demonstrat că paliperidona este un substrat P-gp şi un inhibitor slab al P-gp la concentraţii mari. Nu sunt disponibile date in vivo, iar relevanţa clinică nu este cunoscută.
Pe baza unei analize de farmacocinetică populaţională, timpul de înjumătăţire median aparent al paliperidonei în urma administrării de TREVICTA în intervalul de dozare cuprins între 175 şi 525 mg s-a situat între 84 şi 95 de zile în urma injectării în mușchiul deltoid și între 118 și 139 de zile în urma injectării în mușchiul gluteal.
Palmitatul de paliperidonă injectabil cu acţiune pe termen lung administrat o dată la 3 luni versus alte formulări de paliperidonă
TREVICTA este conceput pentru a furniza paliperidona pe o perioadă de 3 luni, în timp ce palmitatul de paliperidonă injectabil cu administrare lunară se administrează în fiecare lună. TREVICTA, administrat în doze de 3,5 ori mai mari decât doza corespunzătoare de palmitat de paliperidonă injectabil cu administrare lunară (vezi secțiunea 4.2), are ca rezultat expuneri ale paliperidonei similare cu cele obținute cu doze lunare corespunzătoare de palmitat de paliperidonă injectabil cu administrare lunară și cu doze zilnice corespunzătoare de paliperidonă comprimate cu eliberare prelungită. Intervalul de expunere pentru TREVICTA este cuprins în intervalul de expunere pentru concentrațiile de dozare aprobate pentru paliperidonă comprimate cu eliberare prelungită.
Insuficienţa hepatică
Paliperidona nu este metabolizată în proporţie mare în ficat. Cu toate că TREVICTA nu a fost studiat la pacienţii cu insuficienţă hepatică, nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată. Într-un studiu cu paliperidonă orală efectuat la subiecţi cu insuficienţă hepatică moderată (Child-Pugh clasa B), concentraţiile plasmatice ale paliperidonei libere au fost similare cu cele ale subiecţilor sănătoşi. Paliperidona nu a fost studiată la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă.
Insuficienţa renală
TREVICTA nu a fost studiat sistematic la pacienţii cu insuficienţă renală. A fost studiată administrarea unei doze unice orale de 3 mg de paliperidonă comprimate cu eliberare prelungită, la pacienţii cu grade diferite ale funcţiei renale. Eliminarea paliperidonei a scăzut odată cu scăderea clearance-ului estimat al creatininei. Clearance-ul total al paliperidonei a fost redus la pacienţii cu insuficienţă renală în medie cu 32% în cazul insuficienţei renale uşoare (ClCr = 50 până la < 80 ml/min), cu 64% în cazul celei moderate (ClCr = 30 până la < 50 ml/min) şi cu 71% în cazul insuficienţei renale severe (ClCr = 10 până la < 30 ml/min), corespunzător unei creşteri medii a expunerii (ASCinf) de 1,5, 2,6 şi respectiv de 4,8 ori, comparativ cu subiecţii sănătoşi.
Vârstnici
Analizele de farmacocinetică populațională nu au identificat diferențe farmacocinetice corelate cu vârsta.
Indicele de masă corporală (IMC)/Greutatea corporală
La pacienţii supraponderali sau obezi s-a observat scăderea Cmax. La starea de echilibru aparentă cu TREVICTA, concentrațiile minime erau similare în rândul pacienților cu greutate normală, supraponderali sau obezi.
Rasa
Analiza farmacocinetică populaţională nu a demonstrat diferenţe farmacocinetice corelate cu rasa.
Sexul
Analiza farmacocinetică populaţională nu a demonstrat diferenţe farmacocinetice corelate cu sexul.
Statutul de fumător
Pe baza studiilor in vitro cu ajutorul enzimelor hepatice umane, paliperidona nu este un substrat pentru CYP1A2; prin urmare, fumatul nu ar trebui să aibă vreun efect asupra farmacocineticii paliperidonei. Efectul fumatului asupra farmacocineticii paliperidonei nu a fost studiat cu TREVICTA. O analiză farmacocinetică populaţională bazată pe date obținute cu paliperidonă orală, comprimate cu eliberare prelungită a demonstrat o expunere uşor mai scăzută la paliperidonă a fumătorilor comparativ cu nefumătorii. Cu toate acestea, este puţin probabil ca diferenţa să aibă relevanţă clinică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studiile de toxicitate cu doze repetate de palmitat de paliperidonă injectabilă intramuscular (formularea cu administrare lunară) şi cu paliperidonă administrată oral la şobolan şi câine au demonstrat în principal efecte farmacologice cum ar fi sedarea şi efectele mediate de prolactină la nivelul glandelor mamare şi al organelor genitale. La animalele tratate cu palmitat de paliperidonă s-a observat o reacţie inflamatorie la locul injecţiei intramusculare. Ocazional s-a observat formarea abceselor.
În studiile asupra funcţiei de reproducere la şobolan, efectuate cu risperidonă orală, care este transformată în mare parte în paliperidonă la şobolani şi oameni, s-au observat efecte adverse asociate cu greutatea la naştere şi supravieţuirea descendenţilor. Nu s-au observat embriotoxicitate sau malformaţii în urma administrării intramusculare a palmitatului de paliperidonă la şobolanii gestanţi până la doza maximă (160 mg/kg/zi), echivalentă cu de 2,2 ori nivelul de expunere la oameni a dozei maxime recomandate de 525 mg. Atunci când sunt administraţi animalelor gestante, alţi antagonişti ai dopaminei, au cauzat efecte negative asupra dezvoltării capacităţilor de învăţare şi motorii ale descendenţilor.
Palmitatul de paliperidonă şi paliperidona nu au produs efecte genotoxice. În studiile de carcinogenitate cu risperidonă administrată oral la şobolani şi şoareci s-au observat creşteri ale incidenţei adenoamelor glandei pituitare (la şoareci), a adenoamelor pancreasului endocrin (la şobolani) şi a adenoamelor glandelor mamare (la ambele specii). A fost evaluat la şobolani potenţialul carcinogen al palmitatului de paliperidonă injectabil intramuscular. S-a constatat o creştere semnificativă din punct de vedere statistic a incidenţei adenocarcinoamelor glandelor mamare la şobolanii femele la 10, 30 şi 60 mg/kg/lună. Şobolanii masculi au prezentat o creştere semnificativă din punct de vedere statistic a incidenţei adenoamelor şi carcinoamelor glandelor mamare la 30 şi 60 mg/kg/lună, ceea ce reprezintă de 0,6 şi de 1,2 ori nivelul de expunere la doza maximă recomandată de 525 mg pentru oameni. Aceste tumori pot fi asociate antagonismului dopaminergic D2 prelungit şi hiperprolactinemiei. Nu se cunoaște care este relevanţa acestor constatări de tumori la rozătoare în ceea ce priveşte riscul de apariţie la oameni.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Polisorbat 20
Polietilenglicol 4 000
Acid citric monohidrat
Fosfat dihidrogen de sodiu monohidrat
Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiții speciale pentru păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
175 mg
0,88 ml suspensie în seringă preumplută (copolimer pe bază de cicloolefine) cu piston cu opritor, cu dispozitiv de blocare a pistonului şi capac pentru vârf (cauciuc din bromobutil) cu un ac de siguranţă de 22G, 1 ½ inci (0,72 mm x 38,1 mm) şi un ac de siguranţă de 22G, 1 inci (0,72 mm x 25,4 mm).
263 mg
1,32 ml suspensie într-o seringă preumplută (copolimer pe bază de cicloolefine) cu piston cu opritor, cu dispozitiv de blocare a pistonului şi capac pentru vârf (cauciuc din bromobutil) cu un ac de siguranţă de 22G, 1 ½ inci (0,72 mm x 38,1 mm) şi un ac de siguranţă de 22G, 1 inci (0,72 mm x 25,4 mm).
350 mg
1,75 ml suspensie într-o seringă preumplută (copolimer pe bază de cicloolefine) cu piston cu opritor, cu dispozitiv de blocare a pistonului şi capac pentru vârf (cauciuc din bromobutil) cu un ac de siguranţă de 22G, 1 ½ inci (0,72 mm x 38,1 mm) şi un ac de siguranţă de 22G, 1 inci (0,72 mm x 25,4 mm).
525 mg
2,63 ml suspensie într-o seringă preumplută (copolimer pe bază de cicloolefine) cu piston cu opritor, cu dispozitiv de blocare a pistonului şi capac pentru vârf (cauciuc din bromobutil) cu un ac de siguranţă de 22G, 1 ½ inci (0,72 mm x 38,1 mm) şi un ac de siguranţă de 22G, 1 inci (0,72 mm x 25,4 mm).
Mărimea ambalajului:
Ambalajul conţine o seringă preumplută şi 2 ace.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor și alte instrucțiuni de manipulare
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
Instrucțiuni complete pentru utilizarea și manipularea TREVICTA sunt furnizate în prospect (vezi
Informaţii destinate profesioniştilor din domeniul sănătăţii).
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Janssen-Cilag International NV
Turnhoutseweg 30
B-2340 Beerse
Belgia
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
EU/1/14/971/007
EU/1/14/971/008
EU/1/14/971/009
EU/1/14/971/010
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: 05 Decembrie 2014
Data ultimei reînnoiri a autorizației:
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Europene pentru Medicamente: http://www.ema.europa.eu/.