APA PENTRU PREPARATE INJECTABILE
Rezumatul caracteristicilor produsului (RCP)
- 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
- 2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ
- 3. FORMA FARMACEUTICĂ
-
4. DATE CLINICE
- 4.1 Indicații terapeutice
- 4.2 Doze și mod de administrare
- 4.3 Contraindicații
- 4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare
- 4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune
- 4.6 Fertilitatea, sarcina și alăptarea
- 4.7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje
- 4.8 Reacții adverse
- 4.9 Supradozaj
- 5. PROPRIETĂȚI FARMACOLOGICE
- 6. PROPRIETĂȚI FARMACEUTICE
- 7. DEȚINĂTORUL AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ
- 8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ
- 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAȚIEI
- 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Apă pentru preparate injectabile, solvent pentru uz parenteral
2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ
10 ml solvent pentru uz parenteral conțin apă pentru preparate injectabile 10 ml.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Solvent pentru uz parenteral
Soluție limpede, incoloră, lipsită de particule vizibile.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicații terapeutice
Diluția sau dizolvarea extemporanee a preparatelor care se administrează pe cale parenterală.
4.2 Doze și mod de administrare
Mod de administrare
Produsul se va administra intramuscular, intravenos sau subcutanat în amestec cu substanța activă, imediat după ce s-a realizat diluția sau dizolvarea acesteia, conform indicațiilor producătorului.
4.3 Contraindicații
Este contraindicată administrarea pe cale injectabilă a produsului fără a fi combinat cu alte substanțe active.
4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare
Apă pentru preparate injectabile, fiind o soluție hipotonă, utilizată pentru prepararea soluțiilor cu administrare parenterală, nu se va injecta fără a fi combinată cu alte substanțe active.
Prepararea amestecului se va face extemporaneu, cu materiale și instrumente sterile, în condiții de asepsie riguroase.
Înainte de utilizarea produsului se va verifica limpezimea soluției din fiole.
4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune
Nu sunt cunoscute.
4.6 Fertilitatea, sarcina și alăptarea
Acest produs poate fi utilizat în timpul sarcinii și alăptării.
4.7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje
Produsul nu influențează capacitatea de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.
4.8 Reacții adverse
În cazul în care Apă pentru preparate injectabile solvent pentru uz parenteral este injectată intravenos fără a fi combinată cu alte substanțe active, apare hemoliza.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Supradozajul poate produce supraîncărcare lichidiană.
5. PROPRIETĂȚI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăți farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Solvenți și agenți pentru diluții, codul ATC: V07ABN1.
Produsul este apă pentru preparate injectabile. Intră în circuitul fiziologic al apei în organism.
5.2 Proprietăți farmacocinetice
În cazul administrării locale, apa pentru preparate injectabile se resoarbe de la locul injectării, ajungând în circulația sangvină. În cazul administrării intravenoase apa pentru preparate injectabile pătrunde direct în circulația sangvină. În ambele cazuri apa pentru preparate injectabile va urma metabolismul normal al apei.
5.3 Date preclinice de siguranță
Nu sunt disponibile.
6. PROPRIETĂȚI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienților
Produsul nu conține excipienți.
6.2 Incompatibilități
Apa pentru preparate injectabile nu se va folosi ca solvent pentru substanțe insolubile în apă, substanțe uleioase și soluții alcoolice, săruri de argint și plumb.
În cazul diluției sau dizolvării unui medicament, trebuie verificată solubilitatea sau stabilitatea sa în apă. În cazul diluției sau dizolvării mai multor medicamente trebuie verificată compatibilitatea între acestea.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauții speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura și conținutul ambalajului
Cutie cu 5 fiole din sticlă incoloră, prevăzute cu inel de rupere sau cu punct de rupere sau inel de rupere și două inele colorate (albe) pe gâtul fiolei pentru identificare, a câte 10 ml solvent pentru uz parenteral.
Cutie cu 10 fiole din sticlă incoloră, prevăzute cu inel de rupere sau cu punct de rupere sau inel de rupere și două inele colorate (albe) pe gâtul fiolei pentru identificare, a câte 10 ml solvent pentru uz parenteral.
6.6 Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor
Produsul se utilizează imediat după deschiderea ambalajului.
7. DEȚINĂTORUL AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ
ZENTIVA S.A.
B-dul Theodor Pallady nr. 50
Sector 3, 032266 Bucureşti, România
Tel.: + 40 21 30 47 200
Fax: + 40 21 34 54 004 zentivaro@zentiva.ro
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ
11120/2018/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAȚIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizației: Noiembrie 2018
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Noiembrie 2018