ROWATINEX

Prospect

1. Ce este Rowatinex picături orale şi pentru ce se utilizează

Acest medicament este utilizat în:

  • profilaxia şi tratamentul litiazei urinare.
  • adjuvant în tratamentul infecţiilor urinare uşoare-moderate şi nefropatiilor.

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Rowatinex picături orale

Nu utilizaţi Rowatinex picături orale:

  • dacă sunteţi alergic la oricare dintre substanţele active alfa-pinen, beta-pinen, camfen, borneol, anetol, fenconă, cineol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);
  • dacă aveţi un episod dureros renal acut declanşat de prezenţa pietrelor la rinichi;
  • dacă nu urinaţi deloc;
  • dacă aveţi o infecţie gravă a căilor urinare;
  • dacă aveţi pietre la rinichi care vor necesita o intervenţie chirurgicală.

Atenţionări şi precauţii

Înainte să utilizaţi Rowatinex picături orale, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Dacă aveţi dureri renale intense, medicul dumneavoastră ar putea dori să vă ţină sub supraveghere.

Rowatinex picături orale împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.

Aceste medicamente includ:

  • medicamente care vă subţiază sângele (anticoagulante orale ca de exemplu warfarină);
  • medicamente care sunt metabolizate de către ficat (întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră despre aceste medicamente).

Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţivă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Dacă sunteţi gravidă în primele 3 luni sau alăptaţi, nu trebuie să luaţi Rowatinex picături orale.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Rowatinex picături orale nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

3. Cum să utilizaţi Rowatinex picături orale

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doze

Adulţi: doza recomandată este de 3 - 5 picături Rowatinex picături orale de 4-5 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mese sau conform recomandării medicului.

Dacă apar dureri colicative intense, doza recomandată este de 20-30 picături Rowatinex picături orale, care la nevoie se poate repeta după 15 -20 minute sau, maximum 40 de picături orale în doză unică.

Utilizarea la copii şi adolescenţi

Copii cu vârsta între 6 şi 14 ani: 1-2 picături Rowatinex picături orale de 3-4 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mese sau conform recomandării medicului.

Dacă utilizaţi mai mult Rowatinex picături orale decât trebuie

Dacă aţi utilizat mai mult Rowatinex picături orale decât trebuie, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă uitaţi să utilizaţi Rowatinex picături orale

Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi alta, imediat ce vă amintiţi. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Apoi, luaţi doza următoare la ora obişnuită.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Următoarele reacţii adverse au fost raportate la administrarea Rowatinex picături orale:

Tulburări gastrointestinale: tulburări gastrice uşoare şi tranzitorii, vărsături.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

5. Cum se păstrează Rowatinex picături orale

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe flacon, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Rowatinex picături orale

  • Substanţele active sunt: 100 g picături orale conţin alfa-pinen 24,8 g, beta-pinen 6,2 g, camfen 15,0 g, borneol 10,0 g, anetol 4,0 g, fenconă 4,0 g, cineol 3,0 g.
  • Celelalte componente sunt: ulei de măsline

Cum arată Rowatinex picături orale şi conţinutul ambalajului

Soluţie limpede de culoare galben pal până la galben verzui, cu miros puternic aromatic.

Cutie cu un flacon din sticlǎ brunǎ a 10 ml picǎturi orale, soluţie şi un aplicator pentru picurare.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Rowa-Wagner GmbH & Co. KG

Arzneimittelfabrik, Frankenforster Strasse 77

D-51427 Bergisch Gladbach, Germania

Tel: +49 2204-61081

Fax: +49 2204-61084

Email: info@rowakg.de

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:

România

Farmaceutica REMEDIA S.A.

Blv. Metalurgiei nr. 78, sector 4

041836 Bucureşti

Tel: + 40 21 321 1640 e-mail: office@remedia.ro

Acest prospect a fost revizuit în aprilie 2015.